Moartea lui Dale Oen, învăluită în mister: **8 săptămâni de teste suplimentare, după ce autopsia nu a stabilt cauza decesului

Primele rezultate ale autopsiei nu au permis stabilirea cauzei decesului înotătorului norvegian Alexander Dale Oen, campion mondial și vicecampion olimpic la 100 metri bras, care a murit, luni, în SUA, la 26 de ani, au anunțat autoritățile americane, informează AFP.

Autopsia a fost efectuată marți de serviciile medico-legale din Coconino. Cauza morții urmează să fie stabilită după alte teste. Este nevoie probabil de opt săptămâni pentru a stabili rezultatele„, a declarat Barbara Worgess, responsabila serviciilor de sănătate, precizând că nu au fost descoperite urme de lovituri pe corpul sportivului.

Înotătorul a fost găsit prăbușit în baia piscinei, luni seară, după un antrenament în Flagstaff, Arizona. Medicii echipei norvegiene nu l-au putut reanima și nici doctorii de pe ambulanța chemată pentru a-l transporta la spital.

Alexander Dale Oen a câștigat medalia de aur în proba de 100 metri bras, la Campionatele Mondiale din 2011, iar la Jocurile Olimpice din 2008 a fost medaliat cu argint.

sursa: Mediafax

Publicat: 04 05. 2012, 10:43
Actualizat: 04 05. 2012, 10:44