Moment istoric în șahul mondial: un copil de 10 ani l-a învins pe numărul 1, norvegianul Magnus Carlsen, în doar 48 de mutări!
Faustino Oro, un copil în vârstă de doar 10 ani, l-a învins pe norvegianul Magnus Carlsen, într-un meci rapid, de tip „Bullet”.
Băiatul este originar din Argentina. Acesta a reușit să câștige în fața numărului 1 mondial la șah, norvegianul Magnus Carlsen (33 de ani).
Partida dintre cei doi a fost organizată pe platforma internațională Chess.com și s-a desfășurat în modul „Bullet”, astfel că jucătorii au avut la dispoziție numai un minut pentru a gândi și a face mutările.
Moment istoric în șahul mondial: un copil de 10 ani l-a învins pe numărul 1, norvegianul Magnus Carlsen, în doar 48 de mutări!
Băiețelul din Argentina a câștigat în fața că cvintuplului campion mondial în numai 48 de mutări, un moment istoric în lumea șahului.
În plus, Faustino este cel mai tânăr jucător care a obținut titlul de maestru FIDE. El are, în acest moment, cea mai bună clasare la nivelul jucătorilor sub 10 ani.
De altfel, performanța lui Faustino amintește de cea a lui Magnus Carlsen, care, la numai 13 ani jucase cu marele maestru internațional Garry Kasparov, pe care a și fost aproape de a-l învinge.
Nu este prima dată când Magnus Carlsen a fost învins de adversari mult mai tineri decât el. În februarie 2024, el a pierdut cu Rameshbabu Praggnanandhaa, un adolescent în vârstă de doar 16 ani.
Garry Kasparov nu consideră că Magnus Carlsen este cel mai bun jucător all-time: „Cu siguranță îl putem considera unul dintre cei mai mari jucători”
Garry Kasparov a declarat, într-un interviu pentru ProSport, că Magnus Carlsen (33 ani) este în top cinci all-time, dar nu se poate spune că norvegianul este cel mai bun jucător al tuturor timpurilor. Trebuie spus că Kasparov l-a antrenat vreme de un an pe Carlsen.
„Magnus Carlsen a avut o carieră spectaculoasă, a dominat lumea șahului timp de un deceniu. Crede-mă…să domini timp de un deceniu e foarte mult, în special în Secolul XXI.
Cu siguranță îl putem considera unul dintre cei mai mari jucători. Sunt sceptic pentru a vorbi despre el ca despre cel mai mare jucător, dar pe orice listă ai face, Magnus e în top cinci în orice fel de combinație” a spus Garry Kasparov, numărul 1 în lumea șahului vreme de 21 de ani, pentru ProSport, în mai 2022.