Un moment important al finalei US Open dintre Emma Răducanu și Leylah Fernandez s-a petrecut la scorul de 6-4, 5-3, minge de break pentru canadiancă.
Leylah s-a arătat extrem de deranjată de acel time-out medical al britanicei, numai că momentul nu putea fi evitat. Emma Răducanu a revenit rapid și a câștigat meciul.
Emma Răducanu (18 ani) a devenit prima jucătoare de tenis din istorie venită din calificări care câştigă un turneu de Mare Şlem, după ce a învins-o în două seturi, 6-4, 6-3, pe canadianca Leylah Fernandez (19 ani), în finala US Open, la care au asistat 22.000 de spectatori.
Începând de luni, Emma Răducanu va deveni cea mai bine clasată jucătoare britanică, urcând până pe locul 23 WTA graţie succesului de la US Open.
„Nu știam cât de serioasă a fost căzătura sa, din acest motiv m-am dus la arbitru să îl întreb. S-a întâmplat totul foarte repede. A fost păcat pentru mine că a avut loc tocmai atunci, când eram în formă, dar așa e sportul, trebuie să merg înainte.
Astăzi am făcut prea multe erori, cred că Emma și-a dat seama de asta și a profitat. A jucat bine și sper să mai jucăm multe finale împreună”, a spus Leylah Fernandez, pentru Metro, citată de Sport.ro.
Blood, Sweat and Tears…@EmmaRaducanu‘s nasty slide resulted in a medical timeout and frustration for Leylah Fernandez. #USOpen | https://t.co/JZL8dj6tiR pic.twitter.com/YrmSYtT5kc — TENNIS (@Tennis) September 12, 2021
Blood, Sweat and Tears…@EmmaRaducanu‘s nasty slide resulted in a medical timeout and frustration for Leylah Fernandez. #USOpen | https://t.co/JZL8dj6tiR pic.twitter.com/YrmSYtT5kc
— TENNIS (@Tennis) September 12, 2021
Emma Răducanu este cea mai tânără laureată a unui turneu major, după rusoaica Maria Şarapova, învingătoare la Wimbledon în 2004, la vârsta de 17 ani.
Răducanu, sportivă cu tată român şi mamă chinezoaică, nu a pierdut niciun set tot turneul. Emma Răducanu a devenit prima jucătoare din Marea Britanie câştigătoare a unui grand slam după Virginia Wade, în 1977, la Wimbledon. În plus, ea este prima sportivă din Era Open care câştigă un grand slam venind din calificări.
A fost pentru prima dată în Era Open, atât la masculin, cât şi la minin, când în ultimul act al unui grand slam s-au întâlnit două jucătoare care nu sunt favorite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER