Povestea incredibilă a campioanei europene! Monica Csengeri: „Am fost săracă de mică. Am cărat lemne în pădure cu tata”. Cerșea în centrul orașului | EXCLUSIV
Monica Csengeri, la doar 25 de ani, are o poveste de viață halucinantă. A reușit o super performanță la Campionatele Europene de haltere din Rusia.
Originară din Bistrița, a cucerit trei medalii de aur, acum 10 zile, în limitele categoriei 49 kilograme, la Campionatele Europene de haltere de la Moscova, iar acum se relaxează după victoriile obținute.
Monica Csengeri a obținut în 2021 cel mai bun rezultat al carierei la Campionatele Europene și a fost înregistrat la Moscova,
Povestea incredibilă a campioanei care a ridicat bușteni în loc de greutăți. „Am devenit atât de puternică, după ce am cărat lemne în pădure cu tata”
„Am avut o viață grea, am fost săracă de mică și am muncit din greu ca să ajung ce sunt azi: campioană europeană. Am dormit cu medaliile la gât în prima noapte după ce s-a terminat competiția din Rusia”, au fost primele cuvinte din dialogul cu ProSport.
„Am fost a dracu de mică, mi-a plăcut să stau cu băieții, nu cu fetele. Mă plictiseam cu ele, cu băieții jucam fotbal și îmi plăcea să mă lupt cu ei. Eram cea mai bună dinre băieți.
Echipa mea de suflet este FCSB, iar fotbalistul preferat este Adi Popa. Îmi pare rău că nu mai este acum la echipă”, ni s-a confesat Monica Csengeri.
„Viața mea a fost grea. Cum am ajuns la haltere? A venit antrenorul Adi Chivu și ne-a aliniat pe toți la școală. Ne-a luat și ne-a dus la antrenamente. Când au văzut cum ridic, s-au mirat puțin… Nu le venea să creadă… Apoi a început să-mi placă.
Am devenit atât de puternică, după ce am cărat lemne în pădure cu tata. Am tăiat și cărat tot felul de bușteni, brazi, nu mai știu ce exact”, a continuat halterofila legitimată la CSM Bistrița.
Monica Csengeri nu vrea să plece de la Bistrița
Monica Csengeri este dorită de mai multe cluburi mari din România, dar ea nu vrea să plece. „Rămân la Bistrița orice s-ar întâmpla. Nu uit că m-au ajutat foarte mult și sunt recunoscătoare. Nu mă interesează Olimpiada de la Tokyo, important e că am luat renta viageră acum. Pentru mine e foarte important”, a încheiat Monica Csingeri.
Aceasta a absolvit Școala Profesională „Sfânta Maria” din Bistrița și s-a apucat de haltere încă de când avea 12 ani.
Am adus-o greu în sala de haltere. Cerşea pe pietonal în Bistrița, e dintr-o familie tare amărâtă. Îi dădeam câte 5 lei, câte 10 lei să vină la sală
Adrian Chivu, pentru Sportul Bistrițean
Monica Csengeri, cariera:
– născută pe 21 martie 19996, Monica Suneta Csenger este o halterofilă din România care a devenit campioană europeanăă în 2021, la categoria 49 kilograme.
– 2012, la Kosice, Monica Csengeri a câștigat medalia de aur la stilul smuls, precum și medaliile de argint la aruncat și total la categoria sub 17 ani. Prima prezență la Campionatele Mondiale de seniori a înregistrat-o în 2015, la Huston, SUA, unde a ocupat locul 13 la stilul smuls.
– 2013, Monica a câștigat medalia de aur la stilul smuls și două medalii de argint, la aruncat și total, la Campionatele Europene de juniori, categoria sub 17 ani, la Klaipeda, în Lituania, în timp ce în 2014, a repetat performanța la Campionatele Europene de juniori de la Limassol.
– 2015, a trecut la seniori și a cucerit medalia de bronz la stilul aruncat, la Campionatele Europene de la Tbilisi, iar un an mai târziu, în Norvegia, a luat primul aur european la senioare, la stilul smuls, alături de bronzul de la total. În 2016, Csengeri a participat la Europenele pentru juniori unde a obținut două medalii de aur și una de argint.
– 2017, la Split, în Croația, Csengeri a luat trei medalii , una de aur și două de argint.
– 2021, cel mai bun rezultat al carierei la Campionatele Europene a fost înregistrat la Moscova, unde a luat toate cele trei medalii de aur puse în joc.