Luptătorii Cătălin Moroșanu, Andrei Stoica, Bogdan Stoica și Raul Cătinaș se află printre sportivii care vor lupta la 2 octombrie, în cadrul galei Superkombat de la teatrul Linear4Ciak din Milano, ultima înaintea finalei din noiembrie, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
„Am fost impresionați de atmosfera de anul trecut, iar așa cum am promis, vom reveni în această toamnă cu o nouă gală de cinci stele. Dacă tot am ales un loc de desfășurare inedit, un teatru, atunci promitem bătaie ca în filme. Vom avea opt luptători români în programul evenimentului. Pe lângă meciurile cu vedetele deja consacrate, vom avea o altă gală în deschidere, care va include cei mai buni luptători din noua generație, printre care românii Cristi Spetcu, Cristian Stancu și Amansio Paraschiv. În curând va fi anunțat și programul complet”, a declarat promotorul Eduard Irimia.
Cătălin Moroșanu va lupta în cadrul galei Superkombat World Grand Prix Final Elimination cu americanul James Wilson, cunoscut după ce în 2012 a participat la ultima piramidă la categoria grea organizată în Japonia și numeroasele premii de la concusurile de bodybuilding.
„Abia aștept să lupt în Italia. L-am văzut pe Wilson, e într-adevăr o bestie, dar îl demolez! Sunt încă supărat că anul trecut n-am putut să lupt în finală, așa că acum mă voi răzbuna pe el. Din bestie îl transform în pisicuță”, a spus Moroșanu.
Neînvinși în 2015, frații Stoica vor avea în Italia ultimele confruntări înainte de a lupta pentru titlurile mondiale la 7 noiembrie în marea finală. Anul trecut, ambii s-au impus prin KO în Italia, iar acum promit că vor repeta scenariul. „Sunt fericit că mă întorc în Italia, atmosfera de anul trecut a fost incredibilă. Abia aștept să mă reîntâlnesc cu fanii de acolo și le promit un nou spectacol de neuitat”, a afirmat și campionul mondial Andrei Stoica.
Este pentru al treilea an consecutiv în care Italia va găzdui o etapă a circuitului mondial Superkombat, după galele de la Carrara și Monza.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER