Moroșanu, vânat din toate părțile. Alți doi giganți vin la București pentru a-l provoca pe luptătorul român!

  • Cătălin Moroșanu a devenit ținta numărul 1 pentru giganții din întreaga lume pentru o confruntare viitoare. Recent învingător în Statele Unite ale Americii, cel poreclit „Moartea din Carpați” va lupta pe 6 mai, la Palacio Vistalegre din Madrid, iar adversarul și-l va afla în această vineri, în urma galei Superkombat de la Romexpo.

Durul din Bellator și ONE FC, Tony Johnson, și campionul la stree fighting, gigantul polonez Lukasz Krupadziorow, se vor duela la București într-un meci eliminatoriu pentru Madrid, însă alți doi luptători și-au anunțat prezența și vor să-l provoace pe Moroșanu.

Omul care i-a provocat prima înfrângere în Superkombat ieșeanului, Daniel Sam, este gata pentru o nouă luptă directă. „Lucrurile au rămas nerezolvate. Cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a anunțat colosul de 1,97 metri și 120 de kilograme, care vine special la gala Superkombat de la București pentru a-l întâlni pe Moroșanu.



Un alt fost adversar al sportivului de la Scorpions Iași, Colin George, este hotărât să îl mai înfrunte odată și acum e convins că va și câștiga. Considerat cel mai înalt luptător de kickbox profesionist din lume, la cei 2,14 metri ai săi, George a pierdut la decizie în fața lui Moroșanu în urmă cu doi ani, dar acum anunță că e în vârf de formă și își poate lua revanșa cu succes.

Superkombat va organiza în premieră, în această vineri, de la ora 20:00, o gală la Pavilionul Central al complexului Romexpo din Capitală, acolo unde în urmă cu 7 ani a avut loc K-1 East Europe Grand Prix. Gala va fi transmisă și în America de Nord, de celebrul canal tv CBS Sports Network, care are o expunere în 90 de milioane de case.

În total, gala de la București, va programa 10 confruntări internaționale, dintre care 4 eliminatorii la categoria grea, câștigătorii urmând să se califice în marea finală din toamnă. Dintre români nu vor lipsi Cristian „Gladiatorul ” Ristea, Robert Constantin, Valentin „Pistolarul” Bordianu, Bogdan „Ciobanul” Năstase, Eduard Chelariu, Dumitru Țopai sau Alex Radnev. Prețul unui bilet începe de la 50 de lei și poate fi achiziționat de pe myticket sau din magazinele Diverta.
 

Publicat: 03 04. 2017, 17:48
Actualizat: 03 04. 2017, 17:51