N-o să crezi!** Van Damme la Otopeni pentru Local Kombat! România – Serbia, vineri

La Ambasad’Or din Otopeni, locația în care a avut loc nunta lui Cristi Borcea, se va desfășura vineri, de la ora 22:00 (live pe Sport.ro), confruntarea din semifinalele circuitului mondial pe echipe, Wako Pro, dintre România și Serbia. Secvențele de sport sângeros, pe reguli de K1, vor fi vizionate de la fața locului chiar de superstarul belgian Jean Claude Van Damme.

„Actorul filmează în România și ne-am gândit să-l invităm. A acceptat cu plăcere și cred că va avea ce să vadă vineri”, ne-a declarat promotorul Edi Irimia. Vedeta hollywoodiană îi va urmări de aproape pe Ionuț Atodiresei, Mihai Barbu, dar și pe alți luptători români în cadrul evenimentului în care va fi lansată și Federația Local Kombat Romania.

„E o structură privată, nu primim bani de la Guvern și nici nu avem legături, spre exemplu cu COSR. Astfel, nici nu vom putea fi dezafiliați, cum a fost cazul boxului, spre exemplu. Deja colaborăm cu Federația Română de Judo sau cu cea de lupte”, a completat Irimia. La eveniment sunt puse în vânzare doar 200 de bilete la prețul de 500 lei, cu catering inclus, restul fiind doar invitații.

Publicat: 13 09. 2011, 23:26
Actualizat: 13 09. 2011, 23:29