În această perioadă, în Statele Unite ale Americii, în Oklahoma, Nadia Comăneci organizează competiția „Nadia Comăneci-Invitațional”.
Cea mai valoroasă gimnastă a lumii din toate timpurile organizează competiția care-i poartă numele, „Nadia Comăneci-Invitațional”. Un concurs devenit deja de tradiție pe tărâm american, aceasta fiind cea de-a 29-a ediție.
„Mă bucură faptul că acest concurs a devenit unul de tradiție. De-a lungul timpului, aș putra spune că au participat câteva mii de gimnaste, dacă luăm în calcul faptul că la fiecare ediție sunt înscrise între patru sute și cinci sute de gimnaste”, a precizat Nadia Comăneci pentru Prosport.
Gimnastele din România au fost și ele prezente la competiția „Zeiței”. De multe ori Nadia Comăneci a organizat această competiție și cu participare internațională, din țara noastră fiind și unele ca Sandra Izbașa sau Daniela Druncea. „M-am simțit excelent la competiția organizată de Nadia. Nivelul competiției a fost unul foarte ridicat”, declara Izbașa la momentul respectiv. „Când voi organiza din nou o competiție internațională, cu siguranță voi trimite o invitație și către gimnastele din România”, a mai spus Nadia Comăneci.
Ca orice concurs de top și competiția organizată de Nadia se bucură de premii importante. „Zeița” de la Montreal le oferă câștigătoarelor premii atractive constând în echipamente sportive de cea mai bună calitate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER