Năstase este revoltat după ce hocheiștii din naționala României au cântat imnul Ungariei:** „O să ajungem ca ăstia să-și pună steagul pe Arcul de Triumf”
Ilie Năstase este scârbit de atitudinea maghiarilor din echipa națională a României, care au intonat imnul Ungariei la un meci de hochei între naționala noastră și vecinii de la granița de Vest.
„Dacă eram colegul lor, în acel moment eu ieșeam de pe gheață. Dacă vor să cânte imnul Ungariei, s-o facă la ei acolo, dar nu în tricoul echipei naționale a României. Știți când va merge bine România? Când UDMR-ul n-o să mai fie la putere!
O să ajungem ca ăștia să-și pună steagul Ungariei pe Arcul de Triumf iar noi să nu facem nimic. Pentru că așa sunt oamenii de pe la noi, insensibili.
N-am mai văzut nicăieri prin lume ca o minoritate, precum cea a ungurilor, să aibă atâtea drepturi cum au la noi. Eu am mai zis, dar pe mine nu mă ascultă nimeni, de ce noi, românii, n-avem aceleași drepturi la Budapesta?”, a declarat Ilie Năstase pentru Adevărul.