Naționala de baschet masculin Under 20, gata de competiția din Georgia! Cum arată lotul pregătit de Florin Nini | SPECIAL
Naționala masculină U20 a României și-a finalizat antrenamentele din Sala Polivalentă din Craiova și a plecat sâmbătă spre Bulgaria.
Aici va susține două meciuri de verificare în compania selecționatei țării vecine, pentru ca în seara zilei de 11 iulie să „zboare” spre Georgia pentru a lua startul la FIBA U20 European Championship, Division B.
Întrecerile continentale se vor dispută la Tbilisi, în perioada 15-24 iulie 2022, iar naționala U20 a României va juca în prima fază în cadrul Grupei A, urmând să se confrunte cu Luxemburg, Islanda, Estonia și Țările de Jos.
Naționala de baschet masculin Under 20, gata de competiția din Georgia! Cum arată lotul pregătit de Florin Nini
Toate meciurile pot fi urmărite pe platforma de Youtube FIBA TV, informează FR de Baschet.
Reuniți sub bagheta antrenorului principal Florin Nini încă de la începutul ultimei decade a lunii trecute, tinerii ”vulturi” au combinat în Polivalentă din Craiova antrenamentele tehnico-tactice cu mai multe meciuri de verificare susținute în compania selectionatelor Bulgariei și Ucrainei.
După victoria obținută în ultima dispută amicală cu Ucraina, echipă care va evolua pe prima scenă europeană, staff-ul tehnic coordonat de Florin Nini a definitivat lotul de 12 sportivi care va reprezenta România la FIBA U20 European Championship, Division B, de la Tbilisi.
- Matei BODEA (VfL Stade (Germania) #10
- Dragoș AXINTE (CSO Voluntari) #5
- Matei DORNEANU (CSU Știință București) #2
- Enzo VESCAN (CSM CSU Oradea) #21
- David OPREA (CSU Știință București) #24
- Robert SCHIPOR (SCM OHMA Timișoara) #77
- Anton ROTARU (BC CSU Sibiu) #7
- Mihai CARCOANA (Toledo College – SUA) #3
- Ștefan GRASU (Dinamo București) – căpitan #11
- Luca COLCEAG (SUA) #22
- Alexandru LAZĂR (Agronomia București) #23
- David PĂTRU (Dinamo București) #8
Care este programul meciurilor pe care România le va susține în Grupa A?
România – Luxemburg (16 iulie, ora locală 14:30)
Islanda – România (17 iulie, ora locală 21:15)
România – Estonia (19 iulie, ora locală 16:45)
Țările de Jos – România (20 iulie, ora 14:30)
Staff-ul tehnic al naționalei masculine U20 a României la întrecerea continentală este format din Florin NINI (antrenor principal), Ciprian ENACHE (antrenor secund), Iulian ORBEANU (preparator fizic), Rudi IVANOIU (maseur) și Marius DOBA (team manager și șeful delegației).
Conform FIBA, după disputarea meciurilor din prima fază, primele două clasate din fiecare grupa acced în sferturile de finală, învingatoarele din această faza intră în semifinale, iar câștigătoarele își vor dispută mult râvnitul trofeu în finală mare, programată să se desfășoare în dată de 24 iulie.