Naționala de polo a României a încheiat pe locul 3 în Grupa D la Campionatul European de la Barcelona, după ce a fost învinsă de Rusia, scor 12-7 (1-3, 4-2, 3-1, 4-1) în ultimul meci din această fază.
Tricolorii au început perfect jocul, cu 2-0 – goluri înscrise de Alexandru Ghiban și Mihnea Gheorghe, și 3-1 după prima repriză, cea de a treia reușită aparținându-i arădeanului Robert Gergelyfi.
Rușii au ieșit din șoc în repriza a doua și au început să recupereze ecartul. Primul egal a fost la 4-4, ultimul la 6-6, în repriza a treia. De acolo, echilibrul s-a rupt, astfel că tricolorii au intrat în ultima repriză cu două goluri mai puțin (8-6). În ultimele opt minute de joc tot rușii au fost mai eficienți, astfel că finalul le-a adus victoria cu 12-7.
Pentru România au marcat: Ghiban 2, C. Radu 1, Negrean 1, M. Gheorghe 1, Oanță 1, Gergelyfi 1.
Tricolorii au încheiat grupa pe locul 3 și vor juca barajul pentru sferturile de finală cu învinsa din meciul Muntenegru – Spania.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER