Naționala feminină de volei, a doua victorie la Campionatul European. România a învins Estonia cu 3-1 și are șanse mari să iasă din grupă

Naționala feminină de volei a României a învins duminică Estonia cu 3-1 (25-23, 30-32, 25-19, 25-21), într-un meci contând pentru Grupa C a Campionatului European. Meciurile acestei grupe se desfășoară la Budapesta, în sala Papp Laszlo.

România a acumulat două victorii din primele două meciuri ale turneului final și are șanse mari să iasă din grupă. Primele patru clasate își vor juca șansa de a accede în fazele superioare. Locurile 1 și 2 din grupă vor rămâne la Budapesta, iar locurile 3-4 vor merge în Turcia. Campionatul European se desfășoară în patru țări: Ungaria, Polonia, Turcia și Slovacia. România a jucat până acum cu Olanda (0-3), Ungaria (3-1) și Estonia (3-1) și mai are de întâlnit Croația și Azerbaidjan.

În meciul cu Estonia, România a început în următoarea formulă: Nneka Onyejekwe, Georgiana Fales, Ioana Baciu, Adelina Ungureanu, Alexandra Trică, Diana Balintoni – Mihaela Albu (libero). Au mai jucat: Denisa Rogojinaru, Rodica Buterez, Roxana Iancu și Diana Calotă.

Cele mai multe puncte le-au reușit Adelina Ungureanu – 25, Nneka Onyejekwe – 16, Alexandra Trică – 13, Georgiana Faleș – 8, Denisa Rogojinaru – 8. Adelina Ungureanu a stat bine și la recepție (43%) în condițiile în care a fost căutată preponderent de adversare pe serviciul acestora.

Credit foto: CEV

Publicat: 25 08. 2019, 21:37
Actualizat: 25 08. 2019, 21:38