Necruțătorul Ronnie!** O”Sullivan a câștigat al cincilea titlu mondial, apropiindu-se de recordul lui Stephen Hendry
O”Sullivan a câștigat al cincilea titlu mondial, fiind acum la două distanță de recordul scoțianului Stephen Hendry
Ronnie a obținut 250.000 de lire, bani pe care îi va folosi pentru educația copiilor săi
Jucătorul englez deține recordul de breakuri de peste 100 de puncte la „Crucible”, cu 131
A fost această ediție a Campionatului Mondial de snooker cea mai slabă din istorie sau a fost Ronnie O”Sullivan mult prea bun pentru adversarii săi? Aceasta este întrebarea care stă pe buzele multor ziariști din Anglia după ce Ronnie și-a trecut în cont al cincilea titlu mondial din carieră, câștigând clar finala cu Barry Hawkins luni, scor 18-12. Mulți spun că, într-adevăr, Ronnie nu a avut adversar, dovadă și declarația dublului campion mondial, Mark Williams, care a spus că este cel mai slab turneu final din ultimii 15 ani. Însă a fost cea mai frumoasă performanță a jucătorului de 37 de ani, care a dominat clar turneul, deși nu jucase un meci într-o competiție importantă de la titlul mondial de anul trecut! Timp în care a lucrat la o fermă și s-a gândit serios dacă va reveni sau nu în sportul care l-a consacrat.
A venit pentru bani, nu pentru glorie
A făcut-o, în cele din urmă, pentru a le plăti copiilor săi școala pe următorii doi ani. Practic, motivația sa nu a reprezentat‑o performanța de a deveni primul jucător care câștigă două titluri mondiale la rând după Stephen Hendry în 1996. Ci cele 250.000 de lire care revin câștigătorului turneului. „Am revenit la Crucible pentru că aveam nevoie de bani. Nu-mi pasă de snooker, nu-mi pasă de sport”, a fost declarația-șoc a lui Ronnie, mai ales pentru un sport în care tradițiile și imaginea contează enorm. La doar o zi, „Racheta” a atenuat declarațiile, spunând că vrea să continue, însă presiunea e prea mare. Un rezumat al vieții și al caracterului dificil, pe care sextuplul campion mondial, Steve Davis, l-a descris drept „cel mai complet jucător din istorie, dar care nu merită talentul pe care îl are”.
„Snookerul nu e la fel fără Ronnie”
„Fără Ronnie, snookerul nu e la fel. Are un joc genial și o carismă demnă de un campion mondial”, a spus Stephen Hendry, scoțianul care încă deține recordul de titluri mondiale, cu cele șapte câștigate între 1990 și 1999. Fără îndoială, scoțianul are dreptate. Ronnie a fost o adevărată mașină de snooker la „Crucible” în ultimele două săptămâni. Nu a pierdut decât 27 din cele 80 de frameuri jucate până în finala cu Hawkins. Și a avut 13 breakuri de peste 100 de puncte din cele 55 reușite la această ediție de turneu mondial, adică aproape o cincime. La doar trei de recordul de 16, deținut chiar de Hendry. Însă Ronnie și-a luat revanșa în topul breakurilor de peste 100 de puncte reușite în carieră la „Crucible”, unde l-a devansat tot pe Hendry, cu 131 de astfel de reușite. Practic, diferența dintre breakurile de peste 100 de puncte reușite de Ronnie la Campionatul Mondial și Barry Hawkins în carieră este de doar 11!
Va continua însă Ronnie în snooker? Deocamdată, capriciosul englez nu a oferit un răspuns concret, ci a continuat să evite subiectul: „Mai am contract pentru încă zece turnee cu sponsorul meu și intenționez să îl onorez. În decembrie sau ianuarie 2014 voi lua decizia finală. Dar mă simt în stare să câștig alte turnee și știu că pot să îmi apăr încă o dată trofeul”.
Cum a câștigat Ronnie al cincilea titlu mondial
Turul 1 Marcus Campbell 10-4
Turul 2 Ali Carter 13-8
Sferturi Stuart Bingham 13-4
Semifinale Judd Trump 17-11
Finală Barry Hawkins 18-12
Jucătorii cu cele mai multe titluri mondiale în epoca modernă
Stephen Hendry 7
Ray Reardon 6
Steve Davis 6
Ronnie O”Sullivan 5
John Higgins 4
Articol scris de Andrei Săvulescu