Nelson Piquet Jr. concediat de Renault
Nelson Piquet Jr., care nu a câștigat niciun punct în zece Grand Prix-uri de Formula 1 în acest sezon, a fost concediat de echipa Renault, a anunțat pilotul brazilian pe site-ul său oficial, informează AFP, citat de Mediafax. „Am primit o scrisoare de la Renault în care sunt informat despre intenția lor de a nu-mi mai încredința un volan de Formula 1 în acest sezon”, se arată într-un comunicat publicat de pilotul de 24 de ani pe site-ul său oficial.
„Vreau să mulțumesc micului grup de persoane care m-a susținut și alături de care am lucrat la Renault F1, însă este clar că am primit vestea cu o profundă dezamăgire. Viața merge înainte, vreau să încerc să-mi regăsesc reputația de pilot rapid și învingător”, a mai declarat brazilianul, clasat pe locul 12 anul trecut la încheierea primului său sezon în Formula 1, cu 19 puncte.
Nelson Piquet Jr. este al doilea pilot de F1 concediat în acest sezon, după francezul Sebastien Bourdais, dat afară de la Toro Rosso la mijlocul lunii iulie. Piquet ar putea fi înlocuit de Romain Grosjean, 23 de ani, actualul pilot de teste de la Renault.