Un eveniment mai puțin întâlnit în lumea tenisului a avut loc la United Cup, acolo unde o jucătoare a fost obligată să servească „din mână” deși acuza dureri groaznice.
A luat startul noului sezon din tenis la Down Under, acolo unde mai multe țări se luptă în United Cup. În timpul meciului dintre Haddad Maia (Brazilia) și Xinyu Gao (China), brazilianca a acuzat crampe severe, însă nu a vrut să abandoneze meciul așa că a fost nevoită să își schimbe modul de servire. Sportiva nu a avut voie să ceară pauză medicală deoarece crampele nu sunt considerate o accidentare în tenis.
În prima zi de la United Cup, fanii tenisului au avut parte de un meci maraton, dar și un moment incredibil cum rar s-a văzut pe un teren. În primul meci dintre China și Brazilia, Beatriz Haddad Maia și Xinyu Gao s-au duelat, iar ambele jucătoare au avut probleme medicale, însă au tras cu toate forțele și au terminat partida în picioare, spre surprinderea fanilor.
Dramatismul a atins cote maxime la United Cup. Primul set s-a prelungit foarte mult și după 71 de minute Haddad Maia s-a impus cu 7-5. În al doilea set, Xinyu Gao părea că va ceda partida, după ce a solicitat intervenția medicului din cauza unei probleme la coapsă. Ea a revenit, totuși, pe teren și s-a impus cu 6-4.
Ce a urmat în setul decisiv a fost ceva ieșit din comun pentru un meci de tenis la nivelul profesionist. Jucătoarea de pe locul 17 WTA a acuzat crampe foarte puternice însă a strâns din dinți și după câteva minute în care nu s-a putut mișca de pe teren a continuat partida.
Regulamentul nu permite intervenții medicale pentru crampele musculare decât în pauzele dintre game-uri, astfel că brazilianca a trebuit să decidă dacă îndură durerile cumplite sau oprește meciul, declarând forfait. Haddad Maia nu a cedat și a ales să continue, dat fiind faptul că era la un pas de victorie. Ea a fost obligată să servească direct „din mână”, deși în mod obișnuit mingea se aruncă în aer înainte de a o lovi cu racheta.
A reușit să primească îngrijiri medicale în pauza dintre game-uri, la scorul de 4-5 și a revenit mai bine pe teren reușind să facă un game alb pe propriul serviciu. Meciul s-a întins pe durata a 3 ore și 20 de minute, iar la final chinezoaica, clasată cu 158 de poziții mai jos în clasamentul WTA, s-a impus cu 5-7, 6-4, 7-5.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER