Steaua începe în forță sezonul 2008-2009, cu transferuri unul și unul. Astfel, „militarii“ au reușit o premieră pentru hocheiul autohton, aducerea unui jucător care a evoluat în cel mai puternic campionat al lumii, NHL, canadianul Cam Severson.După ce și-au asigurat serviciile antrenorului rus Aleksandr Kulikov și ale portarului ucrainean Evgeny Brul, roș-albaștrii au adus pe gheața din România un jucător din NHL, Cam Severson.
„De trei luni tot discutăm și am reușit să-l convingem. Sper ca experiența lui să fie un atu pentru echipă, dar mai ales să ne ajute în ceea ce vrem să facem, o școală de hochei“, a declarat președintele secției de la Steaua, Cristian Cârlan. În vârstă de 30 de ani, Severson a evoluat trei sezoane în NHL, la Anaheim Mighty Ducks și Columbus Blue Jackets. Jucătorul va sosi azi în țară, după care va pleca duminică împreună cu echipa în cantonamentul din Slovacia.
38 de partide a adunat Severson în NHL, 37 în sezonul regulat și una în play-off
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER