Președintele Federației Române de Haltere, Nicu Vlad, a risipit ieri ceața în privința suspendării pe viață a sportivului Ninel Miculescu, subiect prezentat de ProSport. Conform Agerpres, oficialul român a confirmat și suspendarea lui Alexandru Roșu.
Ultimele informații furnizate de forul internațional i-au pus pe jar pe diriguitorii sportului intern, iar știrea că Miculescu va părăsi pe ușa din dos arena i-a prins pe contre pe superiorii săi. Nicu Vlad a dezvoltat ieri delicatul subiect pentru Agerpres. „Este adevărat, s-a întâmplat, unde e lege nu e tocmeală, sunt suspendați. Nu are legătură cu medaliile obținute la Europene și Mondiale. Miculescu a fost testat pozitiv undeva la sfârșitul anului, după ce câștigase medaliile, la testosteron. Acolo i s-a făcut control, când a cucerit medaliile de aur la Europene și nu a avut nicio problemă. El va rămâne cu medaliile”, a precizat fostul campion olimpic pentru sursa mai sus-citată.
Nu sunt probleme pentru JO
Referitor la Alexandru Roșu, dublu medaliat la CE din 2011, Nicu Vlad a declarat: „El a fost prins chiar la Europene, unde a luat două medalii de bronz. El va pierde medaliile. La Roșu știu că nu era încheiată procedura sută la sută, era vorba de o contaminare. Dacă au pus pe site, înseamnă că s-a încheiat procedura și vom primi și înștiințarea oficială. Absența celor doi nu periclitează însă calificarea noastră pentru Olimpiadă”. La haltere, pentru Olimpiadă locurile sunt obținute de o națiune, ca echipă, nu nominal, prezența team-ului tricolor la JO 2012 urmând a fi bătută în cuie abia după CM de la Paris (5-13 noiembrie).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER