Norvegianul Andre Tande a câștigat etapa a 2-a din Turneul celor Patru Trambuline la sărituri cu schiurile

Recordul lui Sven Hannawald, care a câștigat toate etapele din Turneul celor Patru Trambuline la sărituri cu schiurile, rămâne în picioare și după ediția din acest an. Stefan Kraft, cel care s-a impus în prima etapă de la Oberstdorf (Germania), s-a clasat doar pe locu 3 în etapa de la Garmisch-Partenkirchen, desfășurată chiar în prima zi a anului.

Norvegianul Daniel Andre Tande a obținut cel mai bun punctaj în cele două manșe din etapa secundă a Turneului celor Patru Trambuline – 289.2 puncte. În prima manșă el a izbutit cel mai lung zbor – 138 metri, iar în manșa secundă sărit 142 de metri, suficient pentru a obține primul succes al sezonului. Calificat în manșa secundă din postura de lucky-loser, Kamil Stoch (Polonia) s-a apropiat la jumătate de metru de recordul trambulinei, cu o săritură de 143 de metri. O astfel de performanță l-a ajutat să urce pe locul 2 la Garmisch-Partenkirchen, acumulând 286 puncte. Stefan Kraft a terminat pe locul 3 etapa cu 282.4 puncte, după două sărituri de 137 metri, respectiv 140 de metri.

În urma etapei secunde din Germnaia, Kamil Stoch a preluat și conducerea în Turneul celor Patru Trambuline cu un total de 591.2 puncte. Bătălia pentru trofeu este însă foarte strânsă. Kraft este pe locul 2 cu 590.4 puncte, în timp ce Tande a urcat pe locul 3 cu 584.6 puncte.

  • Turneul celor Patru Trambuline se mută în Austria. În 4 ianuarie, la Innsbruck, se desfășoară etapa cu numărul 3.

În clasamentul Cupei Mondiale, Domen Prevc (Slovenia) – locul 5 la Garmisch – are încă un avantaj destul de mare, fiind lider cu 590 puncte. Norvegianul Tande îl secondează cu 532 puncte, iar Kraft este pe locul 3 – 491 puncte.

Publicat: 01 01. 2017, 19:30
Actualizat: 01 01. 2017, 19:48