Novak Djokovic n-a putut rata finala de la Australian Open, iar sârbul a avut numai cuvinte de laudă pentru Rafael Nadal.
Deși n-a putut participa la primul Grand Slam din 2022 și a fost depășit de marele campion spaniol, Djokovic a avut puterea să-i laude atât pe Nadal, cât și pe Medvedev.
Rafael Nadal a declarat, la festivitatea de premiere de la Australian Open, după ce l-a răpus pe Daniil Medvedev cu 2-6, 6-7(5), 6-4, 6-4, 7-5, că înaintea turneului se gândea că aceasta va fi ultima sa apariție pe cimentul de la Antipozi.
Novak Djokovic crede că „spiritul de luptător” al lui Rafael Nadal a făcut diferența în marele meci cu Daniil Medvedev, care a durat mai bine de cinci ore.
Spaniolul și-a trecut în palmares al 21-lea titlu de Grand Slam al carierei, depășindu-i pe Novak Djokovic și Roger Federer la acest capitol.
„Felicitări lui Rafael Nadal pentru turneul de Grand Slam cu numărul 21. O performanță incredibilă. Spiritul său de luptător a făcut din nou diferența. Medvedev a dat totul pe teren și a jucat cu pasiune și determinare, așa cum așteptam toți să se întâmple”, a scris Djokovic, pe Twitter.
M-am uitat la meci, am ținut cu Nadal. D-aia am așteptat puțin. Mă rugam să termine înainte de conferința de presă ca să pot veni. M-am bucurat. La 2-0 am făcut pariu cu un prieten că bate Nadal. Am câștigat pariul, sunt fericit, a câștigat și Nadal” – Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER