Nu doar Camora și-a luat cetățenia! „Stejarul” Johan Van Heerden evoluează de cinci ani în naționala de rugby, e de 8 ani în România și e fericit că a scăpat de rechini dacă merge pe Litoral
Johan Van Heerden, unul dintre rugbiștii de bază al naționalei noastre, a primit cetățenia română, în urma unei Hotărâri de Guvern adoptate în această săptămână de premierul Ludovic Orban. Titular al pachetului de înaintare al României, în linia a doua, jucătorul de origine sud-africană a debutat pentru naționala de rugby în 2015, într-un meci cu Tonga.
Van Heerden este om de bază în naționala lui Andy Robinson
El a sosit în România în România în 2012, dar a devenit eligibil trei ani mai târziu pentru prima reprezentativă conform criteriilor World Rugby. Nu doar fotbalistul Camora de la CFR Cluj a primit cetățenia română în cadrul festiv, dar și un jucător de rugby important pentru echipa pregătită de Andy Robinson.
Johan (33 ani, 1.96 m și 110 kg) a adunat 44 de selecții în tricoul cu „frunza de stejar”, fiind unul dintre sportivii exponențiali ai reprezentantivei pregătite acum de Andy Robinson. În prezent, acesta evoluează în SuperLiga CEC Bank, fiind căpitanul echipei CS Dinamo.
Regula în rugby prevede că poți juca pentru o națională dacă evoluezi de trei ani în țara respectivă și n-ai disputat meciuri anterior pentru o reprezentativă de seniori. De aceea, Van heerden a jucat deja pentru stejari în competițiile internaționale, spre deosebire de Camora, care n-a prins, cel puțin deocamdată, nicio convocare.
E îndrăgostit de felul de a fi al românilor
„Mereu am afirmat că sunt român, m-am considerat român, cu sau fără acte. Încă de când am ajuns aici să joc, în 2012, am simțit România ca fiind casa mea, pentru că totul era atât de diferit de Africa de Sud. Îmi place felul de a fi al românilor, gata să te ajute tot timpul, chiar dacă nu te cunosc, gata să te asculte când ai o problemă și să te sprijine.
Știu că avem multe probleme aici, ca țară, însă în toate țările sunt probleme, poate și mai grave decât cele pe care le avem aici. Pentru mine România a devenit casa mea, când merg în Africa de Sud, tot timpul zic că merg în vacanță și gândul este că apoi mă întorc, în România, acasă”, a declarat Johan.
Aș vrea să joc, dacă se va putea, până la vârsta de 37-38 de ani, iar apoi să mă apuc de antrenorat și bineînțeles să îmi pornesc o afacere pe cont propriu
Johan Van Heerden
„Am jucat timp de cinci ani la cel mai înalt nivel în Africa de Sud, în Currie Cup, apoi am vrut să schimb ceva, am vrut să văd cum e în Europa. Am dat un filmuleţ cu cele mai bune faze unui agent și prima ofertă a venit de la echipa Rodez din Franța, apoi din România. Francezii mi-au spus că au prea mulți străini în echipă și nu mă pot lua.
Așa că am venit la Baia Mare. A fost o ofertă financiară bună, a fost ok că am putut să vin aici și cu soția, am fost mulțumiți“, și-a amintit Johannes van Heerden, care a evoluat 50 de meciuri la Pumas și 32 de partide la Griffons. Johannes van Heerden a debutat în echipa Stejarilor în meciul cu Franța de la Cupa Mondială din 2015.
Rechinii, teama familiei Van Heerden
„Merg cu soția la film, la mall, pentru că aici sunt mall-uri frumoase, la Therme. Vara mergem la piscină, sunt multe lucruri de făcut aici, nu trebuie să stai doar în casă. Am fost la mare de multe ori, la Constanța, la Mamaia, la Eforie, a fost fain. Mi-a plăcut mult pentru că nu sunt rechini. La noi, în Africa, sunt foarte mulți.
E periculos să înoți acolo, trebuie să fii mereu atent. Am făcut jetski, am mers cu banana și nu mi-a fost frică să fiu mâncat de rechin“, s-a destăinuit pentru Newsweek România, râzând, rugbistul. De exemplu, când a făcut „cage diving“ la Cape Town, împreună cu soția, s-au întâlnit cu șase rechini. Șase rechini frumoși. Cel mai mic de 3 metri, iar cel mai mare de vreo 6 metri. O amintire care nu-i face, neapărat, plăcere.
Școala în Africa de Sud, câte un sport pentru fiecare anotimp
În Africa de Sud, rugbyul este cel mai iubit sport. „În fiecare oraș sunt peste 20 de cluburi de rugby, dar sigur, în Capitală, la Pretoria sunt mai multe. De la 6 ani toți copiii încep să practice rugby. Visul oricăruia dintre ei e să joace la nivel mare, să ajungă Springboks (așa sunt supranumiți jucătorii echipei naționale a Africii de Sud).
Nimeni nu se gândește să joace fotbal sau altceva. Facem și alte sporturi, desigur, dar primul este rugby-ul. Tata mi-a dat prima dată mingea de rugby să mă joc. Un alt sport important practicat în Africa de Sud este cricketul. La școală facem așa: atletism în ianuarie, apoi rugby din martie, după care facem cricket în iarnă. Tot anul se practică diverse sporturi în funcție de anotimp“, a încheiat Johannes van Heerden.