Nu mai e niciun dubiu! România va avea la Jocurile Olimpice de la Rio cea mai mică delegație din ultimii 28 ani. Cea mai mare absență, echipa feminină de gimnastică
În cursul săptămânii trecute, România a avut sportivi la nu mai puțin de 5 discipline care au luptat pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, gimnastică, tenis de masă, scrimă, lupte, box. La final, când s-a tras linie, delegația tricoloră s-a mărit doar cu 4 sportivi, deși COSR ar fi sperat la cel puțin 14-15 sportivi!
Ultimele locuri obținute de România pentru Jocurile Olimpice
- două locuri nenominale la gimanstică artistică
- Alina Vulc (lupte libere, 48 kg)
- Mălina Călugăreanu (scrimă, floretă)
Fără îndoială, marea dezamăgire a venit la gimnastică, sport care a ratat calificarea la Jocurile Olimpice cu ambele echipe. Fără Larisa Iordache, accidentată, dar cu Cătălina Ponor care a obținut totuși cele mai mari note ale echipei la bârnă 14.600 și la sol 14.300, România a fost incapabilă să ocupe unul din primele 4 locuri.
Din contră, a încheiat consursul de la Rio pe locul 7 (penultimul), tradus altfel în locul 15 la nivel mondial în clipa de față (cele mai bune 8 națiuni au obținut calificarea directă la Campionatele Mondiale de la Glasgow). Astfel, gimnastica feminină se va mulțumi doar cu un loc la Rio, care îi va reveni foarte probabil Larisei Iordache. Băieții au avut aceeași soartă, dar ei oricum erau creditați cu șanse mai mici la calificare. Tot un loc nenominal a primit și gimnastica masculină, care va avea însă doi sportivi, având în vedere că Drăgulescu și-a câștigat biletul la Glasgow, anul trecut.
- Eșecul gimnasticii românești este însă oglinda întregului sport românesc, devenit o bătaie de joc pentru clasa politică după 1990, dar și fără o strategie coerentă la nivel național.
- Echipa feminină a fost din 1972 o prezență constantă la Jocurile Olimpice, iar gimnastică motorul sportului românesc, în condițiile în care a adus 72 de medalii, dintre care 25 de aur. De altfel, gimnastica ocupă locul 1 într-un clasament al disciplinelor din România cu preformanțe la Jocurile Olimpice.
Interesant este faptul că gimnastica este acum în „bătaia” puștii, dar primele 5 discipline în clasamentul all-time al medaliilor sunt în mare suferință. Canotajul (locul 2) mai are o șansă de calificare cu barca de 8+1 feminin, dar șansele de a se remarca la Rio sunt minime. Atletism (locul 3), Kaiac-canoe (locul 4) și Lupte (locul 5) sunt alte sporturi care au ajuns să trăiască din amintiri.
Cu cei patru sportivi calificați de curând la Jocurile Olimpice, delegația României a ajuns la 58 de sportivi, un număr incredibil de mic. Numărul va mai crește, având în vedere că nu s-au închis listele la tenis, tenis de masă, judo, sporturi care ar putea califica mai mulți sportivi, dar oricum tot departe și față de ce „armată” a trimis la Londra 2012, adică 103 sportivi.
De la Seul (1988), delegația României nu a mai avut sub 100 de sportivi. Iar atunci numărul a fost de numai 68 de sportivi pentru că așa a decis regimul comunism, să-I trimită la competiția supremă doar pe cei cu șanse la medalii. Iar cu 68 de atletiți la dispoziție, România a obținut 24 de medalii, cu care s-a clasat pe locul 8 în lume! Cu aproximativ același număr de sportivi la Rio este greu de crezut că România va prinde Top 20, iar ca număr de medalii probabil că nu va obține nici jumătate din zestrea de la Seul 1988.