Nu mai vrea sfaturi de la iubită, ci mizează pe ajutorul unui fost lider mondial din tenis. Juan Carlor Ferrero, om de încredere în golf

Juan Carlos Ferrero testează un nou job, la doi ani de la retragerea din tenis: va fi caddie, oficial, pentru conaționalul său Sergio Garcia, la Open-ul Thailandei, turneu din circuitul asiatic, care se va desfășura în perioada 11-14 decembrie. Campionul din 2003 de la Roland Garros are standarde înalte de atins: Garcia, câștigător a 11 turnee din circuitul european și a 8 trofee PGA, s-a impus în 2013 în Thailanda, având-o alături pe iubita sa, actrița austriacă Katharina Boehm.

Am jucat golf de multe ori împreună, dar niciodată nu a lucrat pentru mine. Pur și simplu vorbeam, el a adus în discuție acest lucru și ne-am decis să o facem. Sunt foarte mulțumit„, a explicat Garcia „colaborarea” cu Ferrero, punctând că „este foarte bine să ai un prieten alături, iar Katharina este bine, încântată să se dea la o parte și să mă susțină din tribune de această dată„, scrie bbc.co.uk.

Caddie (sau caddy) este persoana care se află de-a lungul întregului turneu pe traseu alături de un jucător de golf. Pe de o parte, îi revine sarcina de a căra echipamentul – crosele de joc, iar pe de altă parte, el are rolul unui antrenor și sfătuitor pentru jucător.

20 de milioane de dolari a adunat Steve Williams, caddie-ul lui Tiger Woods, într-o decadă petrecută alături de unul dintre cei mai bine-plătiți sportivi din lume, potrivit Le Figaro. Williams încasa între 7 și 10% din cecul primit la fiecare turneu de americanul care a dominat golful în anii 2000.

Juan Carlos Ferrero, care a strâns aproape 14 milioane de dolari doar din premiile din tenis, are o academie de tenis, la Villena, un hotel în Bocairente și este directorul turneului de 500 de puncte de la Valencia.

Publicat: 19 11. 2014, 08:24
Actualizat: 19 11. 2014, 08:25