ATP a venit cu o reacție oficială, asta după ce mulți sportivi din circuit au criticat decizia ITIA de a nu-l suspenda pe Jannik Sinner, liderul din tenisul masculin acuzat de dopaj.
Jannik Sinner (23 de ani, locul 1 ATP) a fost găsit dopat de două ori în acest an, dar în ciuda acestui lucru el nu a fost suspendat din tenis.
Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului a emis un comunicat prin care a transmis că jucătorul originar din Italia a fost testat pozitiv de două ori în timpul unui control antidoping efectuat în luna martie, la turneul de la Indian Wells.
Totuși, ITIA a precizat că, în urma unei anchete, s-a constatat faptul că Jannik Sinner a ingerat în mod involuntar un agent anabolizant, clostebol, contaminarea fiind un rezultat al faptului că unul dintre membrii staff-ului liderului mondial i-a aplicat un spray fără prescripție medicală, vrând să-i trateze o rană suferită la începutul acestui an.
După ce ITIA l-a exonerat pe Jannik Sinner, ATP a venit cu o reacție oficială prin care a transmis că se bucură de faptul că italianul nu a fost găsit vinovat.
„Ne bucurăm că nu a fost găsită nicio vină sau neglijenţă din partea lui Jannik Sinner. De asemenea, am dori să apreciem robusteţea anchetei şi a evaluării independente a faptelor în cadrul Programului Antidoping al Tenisului (TADP), care i-a permis să concureze”, au transmis cei de la ATP, printr-un comunicat postat pe pagina oficială de X.
Decizia luată de ITIA în cazul lui Jannik Sinner i-a revoltat pe mulți jucători din circuit. Printre aceștia se numără Nick Kyrgios, Lucas Pouille sau Denis Shapovalov.
„Poate ar trebui să nu ne mai luaţi de proşti”, a fost mesajul scris pe X de francezul Lucas Pouille, fost număr 10 mondial.
„Nu-mi pot imagina cum se simt acum toţi ceilalţi jucători interzişi pentru substanţe. Reguli diferite pentru jucători diferiţi”, a comentat și Denis Shapovalov.
Britanicul Liam Broady, situat în prezent pe locul 287 ATP, a spus că această decizie luată de ITIA nu este una corectă și că ea a fost dată mult prea devreme comparativ cu situațiile prin care au trecut alți jucători.
„Indiferent dacă Sinner se dopează sau nu. Nu este corect. Mulţi jucători trec prin acelaşi lucru şi trebuie să aştepte luni, chiar ANI, pentru ca nevinovăţia lor să fie declarată. Nu este o imagine bună”, a transmis Liam Broady.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER