O altă sportivă ia exemplul Gabrielei Ruse. Va pleca în Anglia cu produse tradiționale românești dar și cu un vin bun de țară | SPECIAL

Am intrat în ultima lună din 2021 și toată lumea se gândește deja la sărbătorile de iarnă dar și la Anul Nou. Este și cazul Claudiei Nechita, cea mai bună pugilistă a României

Nechita a adus prima victorie boxului feminin românesc la Jocurile Olimpice în optimile de finală, în faţa somalezei Ramla Said Ahmed Ali.

În clasamentul final al categoriei 57 kg, Claudia Nechita a ocupat locul 5.

O altă sportivă ia exemplul Gabrielei Ruse. Va pleca în Anglia cu produse tradiționale românești dar și cu un vin bun de țară | SPECIAL

Intrată într-o mult așteptată vacanță Claudia, care în acest an a reprezentat România la JO de la Tokyo, și-a împărțit vacanță în trei segmente.

„În primul rând voi merge acasă, apoi mi-am propus să ajung la munte, în Poiana Brașov, după care, de sărbători și de Anul Nou, voi merge la niște prieteni care locuiesc în Anglia, la Birmingham”, a precizat Claudia pentru Prosport.

Doar că pugilista va pleca încărcată cu multe bucate tradiționale românești.

„Știu că le este doar de niște șuncă românească și de un vin natural. Așa că nu voi pleca de-acasă cu mâna goală”, a adăugat ea.

Practic, Claudia urmează exemplul Gabrielei Ruse care i-a dus în Anglia, bunei sale prietene, Emma Răducanu, cozonac, salam de Sibiu, țuică și vișinată.

Face un antrenament zilnic la sala de forță

Chiar dacă se află în vacanță, Claudia, nu a uitat de antrenamente. „Până la începutul anului viitor, când voi reveni în sala de box, mă voi pregăti zilnic în sala de forță. Nu vreau să rămân în urmă cu pregătirea”, a mai spus ea.

Ionuţ Gheorghe a cucerit ultima medalie olimpică, un bronz la JO 2004 de la Atena, la cat. 64 kg. Singura medalie de aur a fost cucerită de Nicolae Linca la Melbourne 1956, la cat. 69 kg.

România a avut doar doi boxeri la Jocurile Olimpice, Cosmin Gîrleanu pierzând în primul tur la cat. 52 kg, în faţa bulgarului Daniel Asenov.

Cum a fost meciul cu somaleza Ramla Said Ahmed Ali?

La Tokyo, Claudia Nechita a trecut de somaleza Ramla Said Ahmed Ali.

„Adversara a fugit foarte mult, am încercat tot timpul să mă duc după ea, să o prind. Ştia, se aştepta ce o să fac, probabil. Mă aşteptam la asta, mi-am dorit, dar atât s-a putut astăzi şi asta este. Nu m-a surprins cu nimic, nu i-am simţit vreun pumn sau ceva.

Am încercat să dau totul, am făcut tot ce am putut. Sunt recunoscătoare că am ajuns aici, iar cu siguranţă Parisul mă aşteaptă. Mai sunt trei ani şi voi da totul ca să aduc o medalie de acolo”, a adăugat Nechita.

Publicat: 02 12. 2021, 08:25