Lista de înscrieri la ediția inaugurală a turneului WTA 125 „BCR Iași Open” a fost închisă. Evenimentul va avea loc la Baza Sportivă Ciric, în perioada 1-7 august și este dotat cu premii în valoare de 115.000 de dolari.
Organizatorii au anunțat lista celor 21 de jucătoare acceptate direct pe tabloul principal de simplu ce va conține 32 de tenismene.
Principala favorită este elvețianca Viktorija Golubic, 29 de ani, locul 59 WTA, următoarele trei jucătoare pe lista capilor de serie fiind din TOP 100: Anna Karolina Schmiedlova (27 de ani, Slovacia, 84 WTA), Clara Burel (21 de ani, Franța, 95 WTA) și Panna Udvardy (23 de ani, Ungaria, 100 WTA).
Pa tabloul principal au fost direct acceptate și patru românce: Ana Bogdan (111 WTA), Irina Bara (122), Mihaela Buzărnescu (127) și Gabriela Lee-Talabă (149).
Printre jucătoarele înscrise se remarcă și numele Kristinei Mladenovic, din Franța. În vârstă de 29 de ani, celebra jucătoare franceză ocupă acum locul 120 mondial la simplu, dar în urmă cu cinci ani era a zecea jucătoare a lumii. Mladenovic este fost număr mondial la dublu, în 2019, probă în care a cucerit trofee la Roland Garros și Australian Open și a fost finalistă la Wimbledon și US Open! Andreea Prisăcariu a primit un wild-card
Organizatorii pot acorda șase wild-carduri, unul din ele fiind atribuit ieșencei Andreea Prisăcariu (22 de ani, 309 WTA). O altă ieșeancă, Ilinca Amariei (19 ani, 899 WTA), va putea fi văzută din nou jucând la Baza Sportivă Ciric după ce în 2020 devenea campioană națională Under 18 la simplu. Ea este la „concurență” cu Oana Simion (26 de ani, originară din Piatra Neamț, 402 WTA), urmând ca organizatorii să decidă cui dintre ele va acorda wild-card pe tabloul principal și cui în calificări. Alte două jucătoare care vor primi invitație pe tabloul principal sunt Briana Szabo (16 ani, 854 WTA; la schimb cu un wild-card la „Transilvania Open”, turneu WTA 250, programat în octombrie, la Cluj-Napoca) și croata Antonia Ruzic (19 ani, 280 WTA).
Alte patru tenismene vor veni din calificări, tabloul principal de 32 fiind completat cu o tenismenă cu statut „special exempts”.
Înscrierile în calificările ce vor aduna 16 jucătoare se vor încheia pe 11 iulie, dată la care, tot la Baza Sportivă Ciric, va începe „Concord Iași Open” 2022, cel mai important turneu ATP din România pentru al treilea an consecutiv! În calificările „BCR Iași Open” vor fi disponibile două wild-card-uri. Unul va ajunge la Ilinca Amariei sau la Oana Simion, iar celălalt va fi atribuit câștigătoarei precalificărilor la care Edge își va trimite reprezentant pentru evaluarea independentă și eventuala finanțare a tinerelor talente românești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER