O noapte furtunoasă! Pe 3 august, ProSport organizează pe Pasajul Basarab a doua ediție a evenimentului Midnight Run
Startul se va da în parcarea fostei Primării a Sectorului 1, din Bulevardul Banul Manta
După episoadele „Cu bicicleta la mare”, „Tower Center Up Run” și „Cu bicicleta la munte”, o nouă competiție într-un cadru neconvențional va polariza toată atenția temerarilor din București și nu numai. Aflată la a doua ediție, ProSport Midnight Run se va desfășura în acest an pe 3 august, la miezul nopții, pe Pasajul Basarab din Capitală. Până marți se înscriseseră deja câteva sute de competitori pentru înviorarea nocturnă care va avea startul în parcarea fostei Primării a Sectorului 1 din Bulevardul Banu Manta. Premiile vor fi în bani, se vor acorda trofee și medalii celor mai buni alergători. Ediția de anul trecut s-a desfășurat în Pacul I.O.R., iar startul a fost dat de campioana europeană la tenis de masă Otilia Bădescu.
ProSport a vorbit cu un specialist din atletismul românesc pentru explica dimensiunea unei competiții în care pasionații de atletism iau startul la o oră neobișnuită: „Un astfel de eveniment prinde la viața tumultoasă pe care o au locuitorii Bucureștiului. Organismul uman se adaptează ușor ritmului infernal de viață și poate face față unei alergări într-un ritm scăzut în miez de noapte. Crosurile nocturne au tradiție mai ales în Brazilia. La Rio de Janeiro, la cumpăna dintre ani, se aleargă pe anumite străzi din oraș tocmai pentru a celebra într-un mod inedit trecerea într-un nou an”.
CM DE POLO
Kazahstan – România, meciul 2
Naționala de polo a României întâlnește azi (ora 18:30, TVR 2), în grupa D a CM de la Barcelona, naționala Kazahstanului, într-un meci care-i poate păstra pe elevii lui Vlad Hagiu în lupta pentru locul al doilea în serie. În cealaltă partidă a zilei, Italia va înfrunta Germania. Rezultate prima etapă: România – Italia 4-10, Germania – Kazahstan 9-8.
HANDBAL
Debut cu Tunisia la CM
Naționala feminină va debuta cu Tunisia în grupa D a CM din Serbia (6-22 decembrie), conform programului anunțat ieri de IHF. Tricolorele vor înfrunta apoi, în ordine, Australia (9 decembrie), Germania (10 decembrie), Ungaria (12 decembrie) și Cehia (13 decembrie). România va juca toate meciurile din grupă la Novi Sad.
Articol scris de Adrian EUGEN
adrian.eugen@prosport.ro