O nouă opțiune importantă pentru sportivii români. Lavinia Chican: „Ne dorim să spunem aceste povești mai departe”
Agenția McCann PR România își lansează în mod oficial divizia specializată de consultanță strategică și servicii de comunicare în domeniul reprezentării sportive. McCann PR Sport Division vine în completarea celor existente – FMCG &Retail, Health, Tech, Energy, Finance, Experiential Marketing & Events și Influencers Management – pentru a o oferi clienților o plajă de competențe cât mai vastă.
Lansarea diviziei de sport a McCann PR vine ca o continuare firească a activității de până acum a agenției, având în vedere proiectele de anvergură dezvoltate în domeniul sportiv și în domenii conexe. Valorile asociate sporturilor – performanța, respectul, perseverența, efortul, încrederea – sunt integrate deja în toate proiectele, iar ca agenție de comunicare 360°, McCann PR are capabilități de a integra zona de experiential marketing cu cea de comunicare și PR, fructificând, astfel, și oportunitățile de integrare a proiectelor de brand PR cu domeniul sportiv.
„McCann PR are o relație foarte specială cu sportul românesc. Știm că în spatele fiecărei legende care este astăzi o sursă de mândrie pentru noi toți stau mii de ore de antrenament, stau lupte, speranțe și dezamăgiri – și mii de povești de succes și de eșec. Ne dorim să spunem aceste povești mai departe, în speranța că ele vor fi o sursă de inspirație pentru cât mai mulți.”, spune Lavinia Chican, Senior Partner, McCann PR.
Divizia nou creată va avea o echipă dedicată și va fi coordonată de Teodor Hedeșiu, PR Manager in McCann PR.
„Sportul a fost și va rămâne un domeniu care naște pasiuni adevărate. Iar când ți se dă ocazia să duci mai departe lecțiile pe care ți le oferă, nu stai pe gânduri și te apuci de treabă. Și nu oricum; recunoscător pentru privilegiul de a lucra cot la cot cu actualii și viitorii campioni ai României. Sunt nerăbdător și încântat ca, alături de întreaga echipă, să punem în joc toate cunoștințele dobândite în toți acești ani de când activăm în industria comunicării.”, declarat Teodor Hedeșiu, Coordonator McCann PR Sport Division.
„După ce, timp de peste 15 ani, am gestionat campanii și proiecte interne și internaționale, cu adrenalină și recunoașteri pe măsura dedicării cu care au fost realizate, sunt bucuroasă că lansăm oficial McCann PR Sport Division. Sunt sigură că pasiunea lui Teo pentru sport și expertiza sa în domeniul comunicării vor ajuta ca acest nucleu să capete noi dimensiuni”, a spus Imola Zoltan, Managing Partner, McCann PR.
In decursul ultimilor ani, agenția McCann PR a dezvoltat servicii de consultanță strategică, poziționare și comunicare pentru mai mulți clienți din aceasta arie de activitate. Între aceste proiecte se numără coordonarea timp de peste 12 ani a comunicarii Turneului de tenis din circuitul ATP – BRD Năstase – Țiriac Trophy, reprezentarea jucătorului profesionist de tenis Horia Tecău, consultanță strategică de comunicare pentru Comitetul Olimpic și Sportiv Român, realizarea de activări de PR si evenimente în cadrul BRD Bucharest Open – turneu din circuitul WTA, gestionarea relației cu presa și a canalelor de social media pentru jucătoarea profesionistă de tenis Simona Halep, organizarea de evenimente în cadrul proiectului Cupa Coca-Cola, conceptul și dezvoltarea campaniilor de promovare a parteneriatului dintre ENGIE Romania și clubul de handbal feminin CSM București etc.