O româncă, fotografiată la plajă împreună cu două colege din circuitul WTA! Imaginile i-au pus pe jar pe fani | GALERIE FOTO
Jucătoarea română Irina Bara (28 de ani) se distrează în pauza dintre sezoane alături de colegele din circuitul de tenis feminin, imaginile punându-i pe jar pe fani.
Irina Bara a fost fotografiată la plajă alături de Dalila Jakupovic (Slovenia, 32 de ani) și de Danka Kovinic (Muntenegru, 29 de ani), cele trei petrecând împreună într-o destinație exotică.
Românca Irina Bara a mers la plajă împreună cu două colege din WTA; iar imaginile i-au pus pe jar pe fani
Jucătoarele de tenis profită la maximum de puținul timp liber pe care îl au, după ce sezonul 2023 a luat sfâșit, iar imaginile postate pe internet cu Irina Bara, Dalila Jakupovic și Danka Kovinic sunt grăitoare.
Fotografiile cu cele trei au făcut deliciul fanilor tenisului. Irina Bara (142 WTA) este una dintre cele mai bune jucătoare ale României în proba de dublu, doar Gabriela Ruse (37 WTA) și Monica Niculescu (41 WTA) depășind-o în clasament.
Irina a jucat la ultimul turneu în echipă cu Dalila Jakupovic, una dintre cele două prietene cu care a mers în vacanță. Perechea româno-slovenă a cucerit pe 5 noiembrie turneul ITF de la Heraklion (Grecia), după 3-6, 7-6(6), 10-8 în finala cu Oana Gavrilă / Sapfo Sakellaridi (România / Grecia).
Iga Swiatek s-a relaxat și ea la soare
Și poloneza Iga Swiatek a ales să se relaxeze la soare după ce încheiat sezonul în fotoliul de lider mondial. Iga a triumfat la Turneul Campioanelor, apoi cvadrupla campioană de Grand Slam a făcut o escapadă în Insulele Maldive.
„Am așteptat mult timp și am muncit din greu pentru asta. După un sezon atât de intens, Maldivele – cu plaje frumoase, apă limpede, mâncare excelentă și snorkeling – ceva de vis. Încă mă odihnesc, dar voi fi înapoi pe teren în câteva zile”, spunea Swiatek săptămâna trecută.
Între timp, Iga și-a încheiat vacanța și a reluat marți antrenamentele pe terenul de tenis: „I-a fost cuiva dor de tenis?”, a scris Swiatek în descrierea imaginii postate pe Instagram.