OFICIAL | Simona Halep pe aceeași poziție, Sorana Cîrstea pe 36! Jaqueline Cristian în creștere în clasamentul WTA
Simona Halep se menţine pe locul 22 WTA, cu 2.467 de puncte WTA, în clasamentul dat publicităţii luni. Jaqueline Cristian a urcat patru poziţii, până pe locul WTA, cel mai bun din carieră, cu 780 de puncte.
Și în această săptămână s-au produs numeroase schimbări în clasamentul WTA. Jucătoarea britanică Emma Răducanu a urcat o poziţie, până pe locul 20 WTA, de asemenea cel mai bun din carieră, cu 2.627 de puncte WTA. În poziţia de lider se menţine australianca Ashleigh Barty, cu 7.582 de puncte WTA.
În top 10 WTA, Iga Swiatek a urcat un loc și a ajuns pe poziția a 9-a. De asemenea, Paula Badosa face și ea un salt de o poziție și ajunge pe 10, cea mai bună clasare din cariera sa.
OFICIAL | Simona Halep pe aceeași poziție, Sorana Cîrstea pe 36! Jaqueline Cristian în creștere în clasamentul WTA
Fosta lideră mondială WTA Simona Halep și-a aflat prima adversară pe care o va avea în cadrul turneului WTA de la Linz, Austria.
Halep avea un prim tur liber, fiind cap de serie numărul 2 în Austria, iar în faza secundă o va întâlni pe Aliaksandra Sasnovich, din Belarus, locul 88 WTA.
Din Top 10 WTA a ieşit germana Angelique Kerber, care a coborât opt poziţii, până pe locul 17, cu 2.671 de puncte.
1. Ashleigh Barty (Australia) – 7.582 de puncte;
2. Arina Sabalenka (Belarus) – 6.130;
3. Barbora Krejcikova (Cehia) – 4.708;
4. Karolina Pliskova (Cehia) – 4.510;
5. Garbine Muguruza (Spania) – 4.310;
6. Maria Sakkari (Grecia) – 3.760;
7. Ons Jabeur (Tunisia) – 3.455;
8. Anett Kontaveit (Estonia) – 3.396;
9. Iga Swiatek (Polonia) – 3.286 (+1);
10. Paula Badosa (Spania) – 3.244 (+1).
Ce fac celelalte jucătoare din România?
Celelalte românce din Top 200 WTA ocupă următoarele poziţii:
– Sorana Cîrstea a urcat o poziţie, până pe locul 37, cu 1.629 de puncte;
– Irina Begu se menţine pe locul 60, cu 1.076 puncte;
– Enea-Gabriela Ruse a urcat trei locuri şi este pe poziţia cu numărul 83, cu 859 de puncte;
– Jaqueline Cristian a urcat patru poziţii, până pe locul 104, cel mai bun din carieră, cu 780 puncte;
– Ana Bogdan se menţine pe locul 108, cu 721 de puncte;
– Mihaela Buzărnescu se menţine pe locul 121, cu 614 de puncte;
– Irina Bara a urcat cinci poziţii, până pe 133, cu 568 de puncte.