Opt săptămâni au mai rămas până la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe, din Canada, de la Halifax. Cătălin Chirilă, cel mai valoros canoist român al momentului nici nu concepe să nu se lupte pentru o medalie la această competiție.
În toată această perioadă de pregătire, dincolo de rezultatele obținute la cele două etape de Cupă Mondială, Cătălin Chirilă se declară mulțumit și de timpii pe care i-a scos. „Atât în antrenamente cât și în competiții am mers foarte bine. Și asta îmi dă mari speranțe”, a mai punctat el.
Aproape tot timpul liber pe care-l are la dispoziție, Cătălin și-l petrece pe lacul Snagov, la pescuit. „Am reușit să-mi bat propriul record. Am prins un șalău de vreo 73 de centimetri lungime. Apoi, i-am dat drumul în apă. Nu obișnuiesc să pescuiesc pentru a manca peștele. Este doar o chestiune de hobby. Mă relaxează!”.
Canoistul Cătălin Chirilă și-a cumpărat ambarcațiune cu motor pentru a putea să-și urmeze hobby-ul: pescuitul.
Chirilă petrece 11 luni în cantonament.
„După ce am încheiat Jocurile Olimpice mi-am propus să trag la simplu. Așa că m-am axat doar pe simplu. Voi trage atât în proba de 500 de metri cât și în cea de 1000 de metri. Rezultatele pe care le-am obținut în cele două etape de Cupă Mondială de la Racice și Poznan, mi-au dat mare încredere pentru aceste Campionate Mondiale din Canada. Cred că am șanse să urc pe podium. Îmi doresc foarte mult acest lucru”, a precizat Cătălin Chirilă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER