Sala Polivalentă din Craiova va găzdui, în perioada 15-17 februarie 2022, meciurile din cadrul Final Four Cupa României, baschet masculin, sezonul 2021-2022, evenimentul urmând să se desfășoare în organizarea echipei locale SCM U Craiova.
Astfel, la aproape zece ani de la organizare All Star Game 2013, clubul oltean a obținut pentru prima dată în istorie dreptul de a organiza turneul final al întrecerii KO, fiind pentru prima dată când se va desfășura un meci la Craiova cu trofeul pe masă.
Alături de SCM U Craiova vor fi prezente în cursa pentru mult râvnitul trofeu echipele CSO Voluntari, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca și CSM Galați.
Marți, 15 februarie, sunt programate meciurile din cadrul semifinalelor, CSO Voluntari și U-Banca Transilvania Cluj-Napoca urmând să se confrunte cu începere de la ora 17.00, iar SCM U Craiova și CSM Galați vor începe lupta pentru accederea în marea finală de la ora 20.00.
După o zi de pauză, joi, de la ora 19:00, va avea loc ultimul act Final Four CRBM, învingătoarele din semifinale urmând să revină pe parchetul Polivalentei din Bănie pentru stabilirea câștigătoarei trofeului Cupa României, ediția 2021-2022.
Toate meciurile din cadrul turneului final vor fi transmise în direct de Digi Sport și preluate de Look Sport, dar și pe canalul oficial de youtube FRB TV. 10 lei costă un tichet de acces pentru fiecare meci în parte.
La inițiativa președintelui FR de Baschet Carmen Tocală și cu aprobarea Consiliului Director, banii acordați Federației Române de Baschet de către sponsorul Superbet pentru acest eveniment vor fi puși la bătaie integral că premii pentru cele patru participante.
Astfel, în premieră pentru baschetul autohton, câștigătoarea trofeului urmează să primească 5.000 de euro, finalista 4.000 de euro iar echipele de pe locul 3 câte 3.000 de euro. Premiile câștigate vor fi donate de participante către cazuri umanitare în cadrul Programului ”Joc baschet pentru ține”, fiecare echipa calificată la Final Dour CRBM fiind invitată de Federația Română de Baschet să identifice câte un caz umanitar sau social în comunitatea locală de proveniență.
Toate cazurile umanitare sau sociale pentru care vor juca la turneul final din Bănie echipele SCM U Craiova, CSM Galați, CSO Voluntari și U-Banca Transilvania Cluj-Napoca au fost deja prezentate zilele trecute, regăsindu-se atât pe site-ul www.frbaschet.ro, cât și pe rețelele social media.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER