Ordonanța bumerang
Emisă în scopul de a stopa „dezmățul pe bani publici”, potrivit declarației premierului Emil Boc, Ordonanța de Urgență 230/2008 a avut, în cele din urmă, efectul unui bumerang.
Vizând acele persoane care acumulau venituri socotite a fi „indecente pentru aceste vremuri de criză”, ea lovea și alte categorii sociale precum: actori, profesori, medici și oameni de sport. Curtea Constituțională a decis ieri că OUG 230/2008 afectează drepturile fundamentale prevăzute de Constituție privind dreptul la muncă și dreptul la pensie (articolul 115, aliniatul 6), iar Guvernul BOC a acceptat hotărârea, fiind nevoit să renunțe la acest act normativ. Cum în locul „Ordonanței bumerang“ va fi elaborat un proiect de lege, este de preferat ca acesta să țină cont și de soluțiile găsite de MTS prin care oamenii de sport cu statut dublu – pensionari care activează la stat (cluburi, federații) – să nu fie afectați.
Consilier prezidențial pe probleme de sport, Mariana Bitang a atras atenția că lumea sportului românesc duce lipsă de cadre, de specialiști. „Vorbim despre oameni care au trăit o viață în mișcarea sportivă prin rezultatele lor. Nu se poate spune că e vremea să-i tragem pe linie moartă. Acești mari antrenori și personalități nu au constituit și nu constituie un impediment în afirmarea antrenorilor tineri”, a spus consilierul.
Â