Ovidiu Ionescu și Iulian Teodosiu s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo! România a ajuns la 63 de sportivi care au obținut biletele pentru competiția supremă

Ovidiu Ionescu și Iulian Teodosiu s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Delegația României a ajuns astfel la 63 de sportivi.

Ovidiu Ionescu s-a calificat în această seară, după ce a câștigat o semifinală la Guimares la tenis de masă. Iulian Teodosiu s-a impus în turneul de calificare de la Madrid, în concursul de sabie.

Tot în această săptămână, Larisa Iordache a tras lozul câștigător la gimnastică.

Ovidiu Ionescu și Iulian Teodosiu s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Delegația României pentru Jocurile Olimpice s-a mărit cu doi sportivi în acest weekend. Ovidiu Ionescu (tenis de masă) și Iulian Teodosiu (scrimă) au obținut rezultatele necesare la turneele de calificare.

Iulian Teodosiu a avut parte de un weekend superb la Madrid

Ovidiu Ionescu și-a asigurat prezența la Tokyo în această seară, după semifinala câștigată pe tabloul al doilea în turneul european de calificare de la Guimaraes (Portugalia). Românul l-a învins pe Paul Drinkhall (Marea Britanie) cu scorul de 4-1. Nu departe de calificare a fost și Răzvan Șipoș. Acesta a fost eliminat în sferturi.

Așadar, tenisul de masă stă astfel în privința Jocurilor Olimpice de la Tokyo:

  • FRTM are calificată la JO echipa feminină de tenis de masă, condusă de antrenorul Viorel Filimon și două sportive din două posibile în proba de simplu: Bernadette Szocs și Elizabeta Samara.
  • Ovidiu Ionescu s-a calificat în proba de simplu masculin.
  • Se așteaptă confirmarea ITTF pentru calificarea dublului mixt Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu.

Iulian Teodosiu merge la Tokyo după ce a câștigat concursul de calificare de sabie de la Madrid. El a acces direct în sferturile de finală ale competiției, unde l-a întâlnit pe bulgarul Ivan Mandov. Iulian s-a impus cu 15-7 și s-a calificat pentru semifinale. Aici adversar i-a fost turcul Enver Yildirim: 15-3. În finală, Teodosiu l-a întrecut pe Andrei Yagodka din Ucraina cu 15-11.

La scrimă, România mai contează la Jocurile Olimpice pe Ana Maria Popescu (spadă).

Vezi aici cine s-a mai calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Publicat: 25 04. 2021, 23:07
Actualizat: 25 04. 2021, 23:13