Parapantiști din mai multe țări promit spectacol pe cerul Brașovului, la PWC Skydreamers Open. Toma Coconea, invitat special 

Organizatorii PWC Skydreamers Open 2022 – Brașov sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile. Cartierul general va fi la Săcele. Mai mult de jumătate dintre piloți vin din afara României, iar invitat special este Toma Coconea, unul dintre “pionierii” parapantei de la noi.

Deschiderea oficială a competiției va avea loc pe 13 mai, iar concursul se va desfășura în perioada 14-19 mai.

Toma Coconea a început să se dea cu parapanta la vârsta de 16 ani, în anul 1991. A fost unul dintre “pionierii” acestui sport în România. În cei 31 de ani dedicați parapantei a ajuns singurul om de pe glob care a participat la toate edițiile celebrei curse Red Bull X-Alps.

Spectacol pe cerul Brașovului! Cei mai tari parapantiști din Europa vor participa la PWC Skydreamers Open 2022 – Brașov. Toma Coconea: „Mă voi bucura de fiecare oră de zbor la Brașov”

La edițiile din 2007 și 2011, Coconea a urcat pe poziția a doua, iar între 13 și 19 mai va putea fi urmări “live” pe cerul Brașovului.

„Sunt încântat să vin la Brașov, la PWC Skydreamers Open 2022. Mă duc pentru spiritul competițional și să mă întâlnesc cu ceilalți piloți. Așa este firea mea. Îmi place să socializez cu sportivii, să concurez și să zbor. Nu mi-am propus niciun obiectiv.

Eu sunt mai mult pe nișa hike@climb și de aceea echipamentul meu nu este tocmai potrivit pentru competițiile de viteză, dar mă voi bucura de fiecare oră de zbor. Este important pentru România că organizăm astfel de competiții, ajută la dezvoltarea acestui sport și la noi, dar e foarte bine și pentru ceea înseamnă turismul”, a declarat Toma Coconea.

Parapantistul în vârstă de 47 de ani îi așteaptă pe brașoveni și turiști în număr mare în zona de start.

„Cu siguranță își vor schimba percepția despre acest sport. I-aș invita în zona de start, acolo unde piloții se ridică pe verticală și pornesc în același timp. Este extrem de spectaculos. Brașovul este o zonă tehnică și necesită răbdare din partea piloților pentru că altfel riști să aterizezi mai repede decât ți-ai propus”, a mai punctat Coconea.

Toma Coconea va fi invitat special la PWC Skydreamers Open 2022 – Brașov

De la ce vârstă se poate sări cu parapanta

Toma Coconea a explicat și care este vârsta la care poți să începi să practici parapanta.

„Încurajez ca totul să se desfășoare într-un cadru organizat, în cadrul unor școli de zbor. La modul în care au evoluat echipemanetele, ca nivel de siguranță și ca performanță, evoluția este mult mai safe ca în anii trecuți. Cu derogare de la părinți se poate începe și de la vârsta de sub 18 ani până la o vârstă mai înaintată. Din experiența mea, ca instructor în Germania, acolo cei mai mulți elevi erau la vârsta pensionării, pentru că atunci aveau timp și bani”.

La rândul său, Cristian Deacu, organizator PWC Skydreamers Open 2022 Brașov, a declarat: ”Bunloc și Postăvarul sunt cele două zone principale de decolare. Vom anunța în fiecare dimineață pe pagina noastră de facebook (Pre PWC SkyDreamers Open 2022) locația, în funcție și de condițiile meteo. Sunt mulțumit de participare mai ales că este doar a doua ediție și războiul este aproape. 60 la sută dintre concurenți vin din afara României și asta cred ca este un plus pentru că putem să promovăam astfel și această zonă superbă”.

Programul PWC Skydreamers Open 2022 Brașov:

13 mai: deschiderea oficială

14-19 mai: ora 12.00 (Bunloc sau Postăvarul) – briefing, pregătirea piloților, decolare

ora 13.00, start din aer.

Înscrierile sunt în continuare deschise la adresa: https://airtribune.com/prepwc-skd2022/pilots

Credit Photo: PWC Sky Dreamers, fisheye

Publicat: 29 04. 2022, 10:22