Paris s-a mutat la Kitzbuhel! Schiorul Italian a câștigat coborârea de pe „Hahnenkamm”

 

Italianul Dominik Paris a reușit să câștige azi legendara coborâre de pe pârtia „Hahnenkamm” din Kitzbuhel, devenind doar al doilea schior din Cizmă care se impune în celebra stațiune austriacă.

Paris, pe urmele lui Ghedina

Patru din cele șase coborâri din acest sezon au fost câștigate de schiori italieni. Totul a început cu succesul lui Christoph Innerhofer de la Beaver Creek, în timp ce Paris a reușit să se impună la Bormio. Iar în urmă cu o săptămână, același Innerhofer se impunea la Wengen, într-una dintre cele mai dificile probe din întreg sezonul. Tot italianul era favorit și la Kitzbuhel, însă după ce nu a încetinit în calificări, deși comisarii îi ordonaseră acest lucru, Innerhofer a trebuit să plece al 46-lea, într-un moment în care vizibilitatea scăzuse. Acest lucru s-a dovedit decisiv, italianul terminând doar pe locul 21, la aproape două secunde de învingător. Un învingător care s-a nimit Dominik Paris (foto), tânărul de 23 de ani aflându-se la a doua victorie din acest sezon, după cea de la Bormio. Paris a schiat perfect și s-a impus cu un rezultat de un minut, 57 de secunde și 56 de sutimi, cu 13 sutimi mai bine decât canadianul Erik Guay. Austriacul Hannes Reichelt a încheiat pe trei, la 36 de sutimi de Paris. „E un sentiment incredibil să câștigi la Kitzbuhel. Iar să calc pe urmele lui Kristian Ghedina e o onoare uriașă”, a spus Paris la finalul cursei. Singurul Italian care mai câștigase în carieră la Kitzbuhel a fost chiar Kristian Ghedina, care s-a impus în 1998 pe „Hahnenkamm”. Cursa pentru Marele Glob de Cristal s-a echilibrat, după ce Aksel Lund Svindal a câștigat ieri Super G-ul și a terminat azi pe locul 9 în proba de coborâre. Norvegianul s-a apropiat la 59 de puncte de Marcel Hirscher, însă în probele de slalom și combinată de mâine, Hirscher are toate șansele să se detașeze din nou.

Vonn i-a stricat cursa gazdei

Circuitul feminin al Cupei Mondiale a ajuns la Maribor, acolo unde Tina Maze, favorita publicului, spera să câștige atât proba de slalom uriaș de azi, cât și pe cea de slalom, care va avea loc mâine. Însă calculele și speranțele slovenei, care câștigase prima manșă a probei, au fost spulberate de Lindsey Vonn. Americanca, revenită în forță după o pauză de trei săptămâni, a evoluat fără greșeală în cea de-a doua manșă și s-a impus cu 2 minute, 22 de secunde și 20 de sutimi, cu opt sutimi peste favorite gazdelor. Pe trei s-a clasat Anna Fenninger, la 57 de sutimi de Vonn. Astfel, americanca a devenit a doua sportivă din acest sezon care câștigă cel puțin o etapă în trei discipline diferite (trei coborâri, două Super G și un slalom uriaș) după Tina Maze (4 probe de slalom uriaș, o supercombinată și un Super G). Însă Maze are motive de bucurie, după ce s-a distanțat la 748 de puncte în clasamentul general în fața nemțoaicei Maria Hoefl-Riesch.

Clasament Cupa Mondială după 23 etape (m):

1. Marcel Hirscher (Austria) 935p
2. Aksel Lund Svindal (Norvegia) 876p
3. Ted Ligety (SUA) 736p
4. Felix Neureuther (Germania) 646p
5. Ivica Kostelic (Croația) 485p

Clasament Cupa Mondială după 24 etape (f):

1. Tina Maze (Slovenia) 1554p
2. Maria Hoefl-Riesch (Germania) 806p
3. Lindsey Vonn (SUA) 740p
4. Anna Fenninger (Austria) 704p
5. Kathrin Zettel (Austria) 637p

Publicat: 26 01. 2013, 16:44
Actualizat: 26 01. 2013, 16:45