Pârtieee… avem și noi olimpiada noastră!** SUPER-reportaj în munții în care se va organiza FOTE 2013

Toți am privit cu o oarecare doză de ironie și am considerat-o
ca pe o glumă bună intenția primarului Sorin Oprescu de a găzdui
Jocurile Olimpice de vară la București. Așa ceva nu se poate
organiza la noi, cel puțin nu în România de azi. Și totuși, în 2013
chiar vom organiza o Olimpiadă, o copie la scară mai mică a
Jocurilor Olimpice de iarnă, rezervată tineretului (FOTE
2013).

Ideea reportajului pleacă de la Campionatele Mondiale Universitare,
care vor fi organizate curând de China, între 8 și 18 august. De la
o competiție nu de primă mărime, dar importantă, pentru care
chinezii s-au pregătit exemplar. Cel puțin la nivel de
infrastructură, Shenzhen, orașul gazdă al întrecerilor, a ridicat
câteva baze, inclusiv stadioane, ca și când ar organiza Jocurile
Olimpice de vară.

România? Cum să organizăm noi o olimpiadă de iarnă, chiar și pentru
tineret, în condițiile în care nu avem nici măcar o pârtie de schi
la nivelul exigențelor internaționale?! Știm că se fac de ceva timp
anumite modernizări, dar ne propunem să mergem la fața locului
pentru a observa dacă avem capacitatea de a organiza o competiție
de o asemenea amploare sau ne vom face din nou de râs. Cazuri din
trecut, nu numai din sport, sunt nenumărate și cunoscute, nu le
reluăm.

Instruire
la „Coverciano”

Întrecerile se vor desfășura în locații pe Valea Prahovei și în
județul Brașov. Chiar dacă inițial nu i-au fost atribuite probe de
schi alpin, Poiana Brașov ar putea fi „epicentrul” Olimpiadei. În
stațiunea turistică sunt în derulare și cele mai mari investiții,
de aproximativ 28 de milioane de euro.

„Cam târziu ați aflat de investițiile din Poiana Brașov. În curând,
românii nu vor mai fi nevoiți să plece la schi în Austria, dar vor
veni și foarte mulți turiști din afara țării”, ne anunță primarul
Brașovului, George Scripcaru, în momentul în care solicităm o
întrevedere pe tema FOTE 2013. Nevoit să plece într-o delegație la
București, edilul o deleagă pe Liliana Horga, un fel de director
tehnic al proiectului, să ne ofere toate detaliile. Plecăm rapid
spre Poiana Brașov, iar la baza muntelui facem joncțiunea și cu
șeful de șantier, Nelu Țiplea, practic „antrenorul” care dirijează
absolut fiecare mișcare. Acesta din urmă ne dezvăluie că înainte de
a se implica în acest proiect a fost într-un schimb de experiență
în Italia, la Techno Alpin, un fel de Coverciano al științei
zăpezii: „Sunt cei mai buni din lume”.

În vârful muntelui a apărut un lac de
acumulare

Momentul în care efectuăm reportajul vine la nici 24 de ore după o
vreme rea, cu ploi torențiale, care le-au dat mari bătăi de cap
celor 89 de muncitori de pe șantier. În mod normal poate că am fi
urcat muntele cu un utilaj din dotarea șantierului, însă cum drumul
a fost îngreunat, acceptăm varianta cu telecabina.

Privit de sus, proiectul este grandios. Deocamdată, un munte
întreg, Postăvarul, a fost transformat în șantier, „invadat” de
zeci de escavatoare și buldozere. Imaginile ne par spectaculoase în
condițiile în care în România nu s-a construit nimic în ultimii 20
de ani, pasajul Băneasa, trei stadioane, câteva zeci de kilometri
de autostradă sau cartierele rezidențiale fiind „marile” realizări
de până acum. „Pe lângă cele șapte pârtii existente, unele
reabilitate, vom mai avea încă alte cinci pârtii. Toate vor fi
dotate cu 24 de tunuri de zăpadă și 120 de lăncii”, ne spune
Liliana Horga. La jumătatea traseului zărim și lacul de acumulare
(foto stânga) atât de necesar producerii zăpezii, locul fiind găsit
pe platoul Ruia.

„Deocamdată s-au săpat 12 metri, dar trebuie să ajungem la 14 metri
adâncime. Va vea 122.500 de metri cubi de apă și va putea să
producă zăpadă artificială pentru o suprafață de 60 de hectare. În
72 de ore, tot domeniul schiabil va fi înzăpezit cu un strat de 35
de centimetri. Lacul ne va ajuta să facem însă trei înzăpeziri,
astfel că vom avea zăpadă de un metru grosime fără a aștepta să
ningă”, ne dezvăluie și Nelu Țiplea, care ne oferă apoi și o
informație pe care amatorii de schi o așteaptă de multă vreme: „Se
va putea schia aproximativ cinci luni pe an, din decembrie și până
la sfârșitul lunii aprilie”.

În vârf aflăm și faptul că, spre sfârșitul anului, marea parte a
lucrărilor vor fi finalizate. Dar și că am avut nevoie de o
competiție gen FOTE 2013, astfel încât să ne alegem și noi cu
câteva pârtii de schi.

28,4 milioane de
euro
este valoarea investiției din Poiana
Brașov făcută de Primăria Brașov în parteneriat cu Ministerul
Dezvoltării Regionale și Turismului

38 de
hectare
au fost defrișate pentru lărgirea
domeniului schiabil și pentru amenajarea unui lac de
acumulare

60 de
hectare
vor beneficia de înzăpezire
artificială în fiecare sezon de iarnă

Publicat: 28 07. 2011, 03:00
Actualizat: 28 07. 2011, 03:00