Performanță mondială la numai 16 ani!** Crina Coco Popescu a intrat în Cartea Recordurilor

Alpinista Crina Coco Popescu a intrat în Cartea Recordurilor, la doar 16 ani, fiind prima femeie care a escaladat Muntele Sidley, cel mai înalt vulcan din Antarctica, informează site-ul oficial al World Records Academy.

Crina Coco Popescu a escaladat Muntele Sidley, care are o înălțime de 4.285 metri, în prima expediție pe acest vulcan, la care au mai participat Alex Abramov (Rusia), Mario Trimeri (Italia) și Scott Woolams (SUA).

„Știam că suntem prima echipă care am urcat pe acest munte și am simțit asta și mai bine, atunci când ne căutam cel mai bun drum spre vârf”, a declarat Crina după coborâre, fiind citată de site-ul Academiei.

Muntele Sidley este cel mai înalt vulcan din Antarctica și face parte din „Cele șapte vârfuri vulcanice” ale lumii. Crina a devenit și cel mai tânăr alpinist din lume și prima femeie din lume care a încheiat circuitul celor șapte cei mai înalți vulcani de pe cele 7 continente.

Născută la Râșnov, Crina Coco Popescu este pasionată de alpinism de la vârsta de 6 ani, când a început aventurile montane, alături de tatăl său.

MEDIAFAX

Publicat: 18 02. 2012, 19:26
Actualizat: 18 02. 2012, 19:34