Performanță notabilă reușită de o echipă românească în Campionatul Bulgar de Drift
Bulgarul Stefan Stefanov, care pilotează sub steagul echipei românești Rampage, a devenit aseară campionul național al Bulgariei la drift pentru a doua oară în carieră. Stefanov este la al doilea titlu consecutiv, anul trecut impunându-se în Campionatul României, pus în scenă de Romanian Drift Community, și a fost o prezență constantă și în actualul sezon câștigat de Călin Ciortan.
Stefanov (26 de ani) a câștigat aseară etapa finală, organizată la Sofia, și a terminat pe primul loc în clasamentul general. Alături i-a fost și colegul de la Rampage Drift Team, Vlad Stănescu. Din păcate, Stănescu, locul 4 în clasamentul general în campionatul autohton, a avut ghinion pentru a doua săptămână consecutiv. După ce a ieșit din lupta pentru titlu fără ca măcar să intre în battle-uri, după ce cutia de viteze a cedat în Top 32, Vlad a avut aceeași problemă și la Sofia, chiar înaintea calificărilor.
„Am avut un sezon excelent, chiar dacă pentru mine nu s-a încheiat așa cum mi-aș fi dorit. Locul 4 în campionatul românesc pentru mine și prima poziție pentru Stefan în Bulgaria înseamnă că suntem pe drumul cel bun. La anul, cu siguranță va fi cel puțin la fel de bine”, a spus Vlad Stănescu, revalația anului în Campionatul Național de Drift.
Stefanov a devenit membru al Rampage Drift Team, fondată chiar de Vlad Stănescu, anul trecut, chiar înainte de a câștiga titlul în România.