Ancuţa Bodnar, campioană olimpică în 2021 și 2024, se va alege în 2025 cu un costum popular nou, care va întregi colecţia marii sportive.
Ancuţa Bodnar, fată crescută la Vatra Moldoviței, și colega Simona Radiş provin din zona Bucovinei.
Bucovina reprezintă un izvor nesecat de tradiții care se păstrează din generație în generație.
„Costumul popular pentru mine înseamnă rădăcină. Entitatea noastră ca români. Mă bucur că m-am născut într-o zonă binecuvântată de Dumnezeu.
Cel mai probabil în vară o să fie gata. Mi l-am dorit puțin diferit şi o să fie croit special şi personalizat pentru mine. Este cu motive tradiționale, dar şi cu motive din medalii”, a declarat Ancuţa Bodnar pentru Antena Sport.
„Eu spun că 2025 va fi un an foarte bun, lotul este aproape complet, foarte puţini sportivi au pus vâslele în cui.
Eu zic că toţi suntem motivaţi să menţinem canotajul românesc acolo unde îi este locul. Los Angeles este departe, sunt patru ani de muncă până acolo. O să o iau treptat, pas cu pas, o să spun în 2027 cum a fost perioada până la Los Angeles.
A fost cea mai lungă vacanță a mea de până acum, din 2012 de când m-am apucat de canotaj.
M-am bucurat de fiecare moment petrecut acasă, în Bucovina, alături de familie. Nu m-am plictisit absolut deloc, m-am mai trezit şi la 10, dar şi la 12 şi m-am speriat când am văzut cât e ceasul. Însă acum e prima intrare în cantonament în care mă întorc cu zâmbetul pe buze”, a declarat Bodnar.
David Popovici şi canotoarele Ancuţa Bodnar şi Roxana Anghel au fost desemnaţi sportivii anului 2024 la Clubul Sportiv Dinamo.
Conform clasamentului alcătuit pe baza medaliilor obţinute în 2024, David Popovici a fost declarat sportivul anului la CS Dinamo, iar Ancuţa Bodnar şi Roxana Anghel, sportivele anului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER