Cupa Bicaz 2021! Olimpiada Nălucilor – Cine a câștigat premiile puse în joc

Campionatul Naţional de Spinning din Barcă 2021, organizat de Asociaţia Liga Română de Spinning, a dat întâlnire celor mai buni pescari români din pescuitul la pești răpitori la poalele Ceahlăului, cu ocazia etapei cu numărul trei.

Asociaţia Club Sportiv Bucovina Fishing şi Asociaţia Bass Hunters au propus participanţilor un concurs pe un minunat lac montan (Bicaz).

Numele competiţiei în acest an a fost CUPA BICAZ 2021 şi la startul său s-au aliniat un număr de 59 de bărci, record de participare pentru concursurile de pescuit organizate până acum aici.

A existat și o echipă feminină în totalitate (Ioana Pîrlog – Nicoleta Munteanu), precum şi două echipe tată-fiu (Mihnea şi Matei Dobrotă & Robert şi Mihai Boanţă). Acestea au adus un element de particularitate, arătând, încă o dată, tuturor, că spinningul din barcă este deschis pentru toată lumea, indiferent de vârstă sau sex, şi că poate fi practicat cu succes de oricine doreşte să facă cu adevărat acest lucru, şi chiar la cel mai înalt nivel.

Vremea a fost bună doar prin prisma faptului că nu a plouat şi nu au fost vânt (şi implicit valuri), în rest soarele s-a scurs dogoritor peste concurenţi în ambele manşe.

Peştii, poate nu la fel de activi ca şi la concursurile anterioare organizate aici, au fost totuşi găsiţi de pescarii concurenţi şi stimulaţi de măiestria acestora ca să atace nălucile propuse de dânşii spre evoluţie scenică în apele lacului Izvorul Muntelui. Astfel, în cele două manşe au punctat 863 de peşti (preponderent fiind bibanul) cu o lungime totală însumată de 17074 cm.

Pista de concurs

Lacul Izvorul Muntelui (Bicaz) este un lac de acumulare aflat pe cursul mijlociu al râului Bistrița, în Carpații Orientali, are o formă alungită, pe direcția nord-vest – sud-est, are o suprafață de 32,6 km², o lăţime maximă de 2 km şi o adâncime maximă de 97 m, având o lungime a țărmului de 71 km (date culese de pe Wikipedia).

S-a putut pescui aproape pe toată suprafaţa sa, excepţie făcând golful din stânga debarcaderului Ceahlău, golf declarat de către organizatori ca fiind zonă neutră.

Startul s-a dat din apropierea localității Ceahlău, iar programul de concurs a fost, în fiecare zi, de la ora 07-00 A.M la ora 15-00.

Ce a fost cu adevărat frumos la acest concurs de pescuit a fost faptul că pe tot parcursul său (două manşe a câte opt ore fiecare) a existat o dinamică crescută a clasamentului, câştigătorii podiumului stabilindu-se abia în ultimele clipe. Remarcăm, încă o dată, utilitatea aplicaţiei de arbitraj „Predator Challenge” datorită căreia se reduce simţitor de mult numărul victimelor nedorite ale unui concurs de pescuit (peştii grav răniţi sau morţi), precum şi faptul că având posibilitatea urmării în timp real al clasamentului.

Cine a câștigat premiile puse în joc

Locul I – Cristian Dragotă & Csaba Imreh;

Locul II – Petre German & Eugen German;

Locul III – Gicu Galin & Cătălin Avasiloaie;

CMMC Biban – Cristian Dragotă& Csaba Imreh – 37 cm;

CMMC Clean – Teodor Apostol – ŞtefanPărăoanu – 37&35 cm.

În premii au mai intrat şi echipele de pe locurile IV: Calance Pavel & Vasile Jarda şi V: Dragoş Gramanschi – Eremia Pîrîianu.

Lupta la titlul de campioni naţionali se va da în ultima etapă, cea de la Snagov, din perioada 11-12 septembrie 2021, Cupa Arrow.

Publicat: 11 08. 2021, 14:38