„Peste Andre Rieu și festivalul Untold”. Patru titani vin să joace snooker în România. De unde se pot cumpăra biletele

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce anul trecut  doi campioni mondiali au performat la Circul Globus – Ronnie O”Sullivan și Stuart Bingham –  a venit timpul să avem din nou parte de un regal de snooker. De această dată este vorba despre patru nume importante ale snooker-ului mondial: Stephen Hendry (de 7 ori campion mondial: 1990,1992-1996 si 1999), Jimmy White (de 6 ori finalist al Campionatului Mondial), Mark Williams (campion mondial în două rânduri, 2000 si 2003) și Ronnie O”Sullivan. Și de această dată principalul om care s-a ocupat de turneu este Adrian Thiess, care a vorbit în exclusivitate pentru ProSport.

Bună ziua, domnule Thiess! Ce ați putea să ne spuneți despre acest patrulater?
Bună ziua! Este unul dintre cele mai așteptate evenimente și poate cel mai popular de când am și anunțat organizarea lui. Pe site-ul evenim.ro, acolo de unde oamenii pot achiziționa bilete, avem mai multe cereri în comparație cu festivalul Untold sau Andre Rieu. Deci așteptăm un public cât mai mare la aceste două zile de turneu, care sper eu vor fi pe placul tuturor spectatorilor.

Cum a fost posibil acest turneu, adică totuși sunt patru nume importante și pe cine vedeți ca și arbitru al acestor partide?
Am luat decizia de a face acest turneu deoarece am mutat Europeanul din toamnă la Cluj și m-am simțit dator față de bucureșteni  și am organizat acest turneu inedit. Pot să spun că am fost și ajutat și de Ronnie O’Sullivan, pentru că el poate fi considerat „fratele” lui Jimmy White, dar este și foarte bun prieten și cu Mark Williams, dar și cu Stephen Hendry. Mă gândeam ca arbitru ar putea fi Alexandru Crișan, acesta fiind arbitru World Snooker Assosiation și foarte apreciat de cei patru maeștri ai tacului.

Cum se va desfășura turneul, care este sistemul lui?
Turneul se va disputa două zile: sambătă, 2 aprilie, de la ora 17:30  și duminică, 3 aprilie, de la ora 17:00. Sistemul este foarte simplu se vor juca sâmbătă două meciuri, urmând ca învingătorii să dispute duminică finala mare, iar bineînțeles învinșii finala mică.

Vă mulțumesc și să aveți parte de un public cât mai numeros!
Mulțumesc și eu sper să vină cât mai multă lume!

Articol scris de Valentin Olteanu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mario Fresh i-a plătit-o cu vârf și îndesat Alexiei Eram, după ce a ieșit cu prietenul lui! Și-a 'tras' lângă el o blondină sexy! Culmea, e chiar
Mario Fresh i-a plătit-o cu vârf și îndesat Alexiei Eram, după ce a ieșit cu prietenul lui! Și-a 'tras' lângă…
Ronaldinho a spus 3 fotbaliști peste Leo Messi, când a fost întrebat dacă argentinianul este „GOAT”
Ronaldinho a spus 3 fotbaliști peste Leo Messi, când a fost întrebat dacă argentinianul este „GOAT”
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
E gata! FCSB a plătit 250.000€ și a concretizat transferul
E gata! FCSB a plătit 250.000€ și a concretizat transferul
Surpriză uriaşă a lui Lucescu! Fotbalistul pe care intenţionează să-l convoace în premieră la naţională
Surpriză uriaşă a lui Lucescu! Fotbalistul pe care intenţionează să-l convoace în premieră la naţională
Această floare te poate scăpa de gândaci! Beneficiile mai puțin știute de români
Această floare te poate scăpa de gândaci! Beneficiile mai puțin știute de români
Erika Isac și Adi Istrate, din nou ÎMPREUNĂ, la aproape un an de la despărțire. Fanii sunt în extaz
Erika Isac și Adi Istrate, din nou ÎMPREUNĂ, la aproape un an de la despărțire. Fanii sunt în extaz
Dan Şucu, lovitură la Rapid. Îl vrea pe eroul naţionalei de tineret, aflat într-o dispută continuă cu fosta sa echipă
Dan Şucu, lovitură la Rapid. Îl vrea pe eroul naţionalei de tineret, aflat într-o dispută continuă cu fosta sa echipă
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
Vremea 21 octombrie - 18 noiembrie. Două săptămâni cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei. O ușoară încălzire la jumătatea lunii noiembrie
Vremea 21 octombrie - 18 noiembrie. Două săptămâni cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei. O ușoară încălzire la jumătatea…
S-a întâmplat CU ADEVĂRAT! Cine I-A FURAT creierul lui Einstein după moarte
S-a întâmplat CU ADEVĂRAT! Cine I-A FURAT creierul lui Einstein după moarte
Soţia unui celebru milionar român, apariţie de senzaţie în Capitală! Viviana s-a afişat cu bijuteria de 600.000 de euro
Soţia unui celebru milionar român, apariţie de senzaţie în Capitală! Viviana s-a afişat cu bijuteria de 600.000 de euro
Copiii milionarului Adrian Marțian au fost găsiți! Ireal unde se aflau cei 3 frați în tot acest timp
Copiii milionarului Adrian Marțian au fost găsiți! Ireal unde se aflau cei 3 frați în tot acest timp
Sumele au fost virate direct în conturile românilor. Au demarat plata de miercuri, 16 octombrie
Sumele au fost virate direct în conturile românilor. Au demarat plata de miercuri, 16 octombrie
Copiii Marțian au fost găsiți! Cei trei au spus adevărul: Am fost la...
Copiii Marțian au fost găsiți! Cei trei au spus adevărul: Am fost la...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Six Kings Slam are programate azi semifinalele. Motivul inedit pentru care vineri nu se joacă tenis
Six Kings Slam are programate azi semifinalele. Motivul inedit pentru care vineri nu se joacă tenis
Sunt obligați polițiștii să țină cont de abaterea radarului în 2024?
Sunt obligați polițiștii să țină cont de abaterea radarului în 2024?
Motivul pentru care Mihai Găinușă și Șerban Huidu nu își mai vorbesc din 2014, după ani de prietenie
Motivul pentru care Mihai Găinușă și Șerban Huidu nu își mai vorbesc din 2014, după ani de prietenie
×