Petre Cozma, dezvăluiri emoționante despre legătura pe care fiul lui, Marian, a avut-o cu Veszprem. „Băiatul meu a refuzat FC Barcelona” | EXCLUSIV
Au trecut 13 de ani de când handbalistul român Marian Cozma a fost ucis într-o discotecă din orașul maghiar Veszprem.
Chiar dacă timpul s-a scurs, cei din Veszprem nu l-au uitat pe Marian. Dovada a stat și gestul pe care conducerea clubului maghiar l-a făcut în chiar ziua meciului pe care echipa din Veszprem l-a susținut la București, în față celor de la Dinamo, în Liga Campionilor.
O delegație a oaspeților a mers la cimitirul unde este înmormântat Marian, pentru a depune o coroana de flori și a se reculege la mormântul acestuia.
Petre Cozma, dezvăluiri cutremurătoare despre legătura pe care fiul lui, Marian, a avut-o cu Veszprem. „Băiatul meu a refuzat pe FC Barcelona” | EXCLUSIV
„A fost o zi în care am plâns mult. Oamenii aceștia nu l-au uitat pe băiatul meu și țin să le mulțumesc. Și cei de la Dinamo sunt lângă mine. Am un prieten în persoană domnului președinte Ionuț Popa”, a povestit cu lacrimi în ochi tatăl handbalistului pentru Prosport.
„Cei de la Veszprem i-au adus nepotului meu o minge cu autograful tuturor jucătorilor și un tricou. A fost impresionant. Aș vrea să se știe că Marian a ținut mult la oamenii de la Veszprem A avut oferta să joace la Barcelona dar a preferat să rămână acolo.
A avut un contract foarte bun. Știa suma pentru care semnează dar nu a verificat-o în contract. Avea mare încredere în acești oameni, care, iată că nu l-au uitat. Atunci el a semnat, inițial, pe 120.000 pe an. Apoi se dusese spre 150.000”, a dezvăluit tatăl regretatului jucător.
Ar vrea să vadă și meciul retur! Cu gândul la Marian Cozma
Dacă în tur, Dinamo s-a impus cu scorul de 31-29, Petre Cozma și-ar dori să vadă și meciul retur, de la Veszprem. „Dacă mă vor invită cei din Veszprem, merg. Sau cei de la Dinamo. Marian a jucat la ambele echipe și cred că acest lucru a înfrățit aceste cluburi”, a mai spus Petre Cozma.
„Câinii roșii” au jucat acest meci din Liga Campionilor cu gândul la Marian Cozma. „Spiritul lui Marian a fost în sală. În memoria lui am jucat acest meci”, avea să declare Vali Ghionea jurnaliștilor, la finalul partidei cu Veszprem.
Campioana României la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, a învins joi, pe teren propriu, formaţia ungară Veszprem HC, scor 31-29 (14-13), în etapa a 6-a din grupa B a Ligii Campionilor. Cele două echipe au jucat şi în memoria lui Marian Cozma, pivotul decedat în urmă cu 12 ani, pe când juca la formaţia din Ungaria.
Principalii marcatori ai partidei au fost Ghionea 7 goluri, Campos 6, pentru Dinamo, respectiv Nenadic 8, pentru Veszprem.