Petre Marin și Neaga, prinși în menghină de Kiriță și Moga la tenisul de picior între pereți de sticlă. Steaua – Dinamo 1-1
Steaua si Dinamo nu s-au intâlnit doar la fotbal în week-end. Au făcut-o și la padbol, sportul spectaculos adus recent în România.
În week-end, pe plaja Iaki din Mamaia, Steaua și Dinamo au terminat 1-1 meciul demonstrativ jucat cu o zi înaintea derby-ului din Liga 1. Pentru Steaua au evoluat Adrian Neaga și Petre Marin, doi împătimiți ai „tenisului de picior între pereți de sticlă”, iar adversarii lor au fost Giani Kiriță și Sebi Moga. Dacă Rică Neaga și Petre Marin erau obișnuiti cu dinamismul și regulile jocului, fostul căpitan al lui Dinamo, Kiriță, a jucat padbol pentru prima dată. Asta nu l-a oprit să facă spectacol, fiind remarcatul serii cu execuții și voleuri spectaculoase pentru un fost fundas. Moga, jucătorul lui Dinamo din anii ”90, avea și el experiență la padbol, pentru că și-a deschis de curând propriul teren în Bistrița. Dinamo a condus după primul set, câștigat cu 7-5, iar Steaua a revenit în cel de-al doilea, când s-a impus cu 6-4, după ce Neaga și Marin au salvat două mingi de meci.
- Padbol este o fuziune intre mai multe sporturi si a fost inventat in Argentina in 2008. Are 15 federatii afiliate la nivel international si e sportul cu cea mai rapida dezvoltare mondiala. Ambasadorul Padbol in Romania este Adrian Neaga si tot el este cel care va face selectia pentru nationala de padbol a Romaniei, pentru mondialul care se va tine in 2016 in Uruguay.