Petres: „De trei ani așteptăm acest trofeu”

HC Csikszereda a câștigat aseară Liga Mol, competiția comună româno-maghiară. Pentru echipa înființată în 2002 acesta este primul trofeu major cucerit, după ce sezonul trecut HC a terminat pe locul doi atât în campionatul Ungariei, cât și în cel al României. Căpitanul echipei, Petres Tivadar a vorbit, pentru ProSport, despre cum s-au văzut meciurile finalei și despre importanța acestui trofeu.

Cum a fost meciul de aseară?
Am început foarte bine, am pus diferență de patru goluri între noi și Sport Club, după care ne-am relaxat crezând că meciul era ca și câștigat. După ce s-au apropiat numai la un gol de noi, jocul a devenit foarte strâns. Oricum toate trei meciurile cred că au fost frumoase și au plăcut publicului.

În momentul în care Sport Club a redus diferența vă gândeați că veți pierde meciul?
Pe moment da, e normal să crezi așa.Echipa care vine din urmă are un alt avânt și după ce lași un pic armele cum am făcut noi, e mai greu să intri în joc. Dar cred că toți băieții au simțit că putem câștiga și dacă mai forțăm un pic și mai dăm un gol, victoria și trofeul vor fi ale noastre.

Ce a avut HC în plus?
Cred că am fost mai tari psihic și fizic, am fost mai proaspeți în joc. Am ajuns și noi ca echipă la acea maturitate de care aveam nevoie.

Cum a fost atmosfera în tribune?
Foarte frumoasă. Este un sentiment frumos să știi că sunt peste 3000 de oameni la meci și toți cântă și se bucură de jocul de pe gheață. La final, nu cred că a mai contat fiecare suporter cu cine ține, pentru că ambele galerii au aplaudat. Este foarte important că trofeul este la Miercurea Ciuc, chiar dacă câștigăm noi sau Sport Club.

Ce urmează pentru HC?
Ne dorim să câștigăm și campionatul României. Chiar dacă este playoff putem spune că suntem deja în finală, mulțumită punctelor pe care le-am acumulat până acum.

În finala Ligii Naționale se preconizează iarăși o întâlnire HC – Sport Club…
Într-adevăr, ne vom întâlni iarăși. Până la urmă putem spune că suntem cele mai bune echipe și din Ungaria și din România. Va fi un pic ciudat pentru că deja ne cunoaștem foarte bine, ne știm adversarii direcți. Sper să fie meciuri frumoase.

S-a lăsat mult așteptat acest prim trofeu?
Cam mult. (râde). De trei ani așteptăm asta și până acum a trebuit să ne mulțumim numai cu locul 2. Sezonul acesta avem însă cea mai bună echipă și cel mai valoros lot și dacă nici acum nu câștigam, nu știu când se mai putea, pentru că era cea mai mare șansă a noastră.

Cum ați sărbătorit?
Nu prea mult pentru că marți jucăm cu Fenestela Brașov. O masă la restaurant, puțin prin oraș și acasă. Oricum toată lumea este foarte bucuroasă, am muncit mult pentru acest trofeu.

Faptul că ați câștigat Liga Mol pune presiune pe echipă?
Da. Faptul că ai câștigat și ești numărul 1 trebuie menținut. Acum nu te mai poți mulțumi cu locul 2, tot ce contează este să fii pe primul loc, să câștigi totul.

Cum te simți în postura de căpitan al primei echipe care a câștigat Liga Mol?
Extraodinar pentru că am tot așteptat să urcăm mai sus, să fim cei mai buni. Trebuie să crezi foarte mult că într-o zi va fi și ziua ta.

Articol scris de Mirela Basescu
 

Publicat: 15 02. 2009, 13:30
Actualizat: 15 02. 2009, 13:48