Pisarenko s-a întors la Steaua

Hocheistul ucrainean Evgheni Pisarenko, care a primit de curând
și cetățenia română, a ales să evolueze în următoarele două sezoane
la Steaua, el întrerupând contractul cu formația Arystan Temirtau
din Kazahstan.

Pisarenko este cel mai vechi stranier din hocheiul pe gheață
românesc, pe de o parte și cel mai nou component al naționalei, pe
de altă parte, cu care și-a făcut debutul oficial la Campionat
Mondial din Croația.

„Cred că am făcut alegerea corectă. Aș fi rămas în
Kazahstan sau m-aș fi dus în Ucraina doar dacă era ultima soluție,
financiar vorbind. Sunt totuși cap de familie și am niște
responsabilități. Dar ar fi
fost foarte greu, soția mea Alina are un job stabil în România și
n-ar fi putut să mă urmeze. Cât despre ofertele din România, e
vorba și de o latură morală: obținerea cetățeniei o datorez și
Stelei, echipa care m-a adoptat cu mulți ani in urmă. Apoi,
ințelegerea de care am beneficiat din partea conducerii în momentul
transferului la Temirtau, a contat foarte mult pentru mine. Acum,
ca jucător român, pot ajuta si mai mult. Sper ca echipa să găsească
niște sponsori serioși, care să-i confere stabilitatea de care are
nevoie, să nu ne mai confruntăm cu incertitudini sau situații
precum cea din sezonul trecut. Avem potențial mare și putem realiza
orice performanță. Normal, îmi doresc un nou titlu cu Steaua, mai
ales după atâția ani. De aceea sunt aici”
, a declarat
Pisarenko.

Dincolo de evoluția in cadrul echipei de seniori, Evgheni
Pisarenko va fi implicat și într-un proiect de dezvoltare a
tinerilor hocheiști ai Stelei, fiind nominalizat, alături de alți
jucători consacrați, în corpul antrenorilor suplinitori pentru
secțiile de copii și juniori.

MEDIAFAX

Publicat: 29 04. 2011, 15:38
Actualizat: 29 04. 2011, 15:39