„Pitbull Atodiresei” se luptă pentru titlul mondial!** Vezi programul complet al galei Local Kombat Onești de pe 7 decembrie
Luptătorul român Ionuț „Pitbull” Atodiresei va lupta pentru titlul mondial WAKO Pro la categoria 64,5 kilograme în gala Local Kombat de la Onești, programată pe 7 decembrie, după ce a fost desemnat de forul mondial drept challenger obligatoriu pentru deținătorul centurii, spaniolul Aitor Eguzkiza. La gala unde vor lupta sportivi din 4 țări vor fi prezenți și o parte dintre cei calificați în marea finală Superkombat, programată pe 22 decembrie.
Gala din orașul natal al Nadiei Comăneci programează 10 meciuri, dintre care 4 vor fi internționale, iar alte 5 se vor disputa pentru titlul național Local Kombat, sub egida Federației Române de Arte Marțiale de Contact, pe card fiind incluse și două dueluri pe reguli de MMA. „Vor participa cei mai buni sportivi pe categorii din România în acest moment, mulți dintre ei descoperiți în ultima perioadă și care tind să facă pasul spre circuitul Superkombat, acolo unde sunt deja Atodiresei, Lungu, Mitu și Olar. Deși inițial l-am gândit ca pe un eveniment național, acum a devenit unul internațional deoarece pe lângă faptul că vor participa sportivi din 4 țări, va fi putea urmărit în direct și în alte șase țări din zona balcanică”, a declarat promotorul Eduard Irimia, care este președintele Superkombat, completat de primarul municipiului Onești, Laurențiu Neghină: „Sper că publicul din Onești va aprecia spectacolul din ring, iar la anul vom reuși să organizăm din nou un astfel de eveniment.”
La gala organizată în Sala Polivalentă din Onești, vor fi prezenți și o parte dintre sportivii care vor urca în ring în marea finală Superkombat, programată pe 22 decembrie. „Gala de la Onești va avea o dublă însemnătate. Pe lângă un eveniment spectaculos, vom Am decis ca în gala de la Onești să prezentăm marea finală de pe 22, atunci când o parte dintre finaliștii K-1 vor lupta într-un eveniment pe care încerc să-l organizez la București și care se anunță a fi cel mai important în Europa pe 2012 în artele marțiale. Mâine voi lua decizia finală în această privință”, a mai afirmat oficialul, adăugând că americanul Mighty Mo va fi unul dintre cei care vor urmări din tribune gala de la Onești.
Un veteran al galelor Local Kombat, Ionuț Atodiresei, deținător al centurii Intercontinentale, a primit o veste bună cu numai două săptămâni înainte de gala de pe 7 decembrie, urmând să lupte pentru titlul mondial WAKO Pro împotriva spaniolului Aitor Eguzkiza, care deține centura de un an și jumătate. „Sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile. Este pentru a doua oară când am șansa să devin campion mondial la profesioniști și sper ca de data asta să și reușesc, mai ales că lupt acasă, în Moldova”, a spus și cel poreclit „Pitbull”.
În ultimul meci de pe card, se vor înfrunta doi coloși într-un duel pe reguli de MMA, Alexandru „Muntele Bihorului” Lungu și americanul Steven „The Panda” Banks, cei doi totalizând peste 300 de kilograme.
Evenimentul programat pe 7 decembrie, de la ora 19:00, va fi transmis în direct, în România, pe Sport.ro, iar prețul unui bilet este de 30 de lei.
Iată fight-cardul galei de pe 7 decembrie de la Onești:
1. Titlul național Local Kombat (-60 kg)
Marius Grăunte vs Florin Lupu
2. Titlul național Local Kombat (-69 kg)
Amansio Paraschiv vs Alin Șpan
3. Titlul național Local Kombat (-72 kg)
Cristian Milea vs Claudiu Bădoi
4. Titlul național Local Kombat (-85 kg)
Cristian Ristea vs Alexandru Nedelcu
5. Titlul național Local Kombat (-95 kg)
Dănuț Hurduc vs Gabriel Flutur
6. Super-fight MMA (+96 kg)
Zsolt Balla vs Adrian Stoiți
7. Super-fight (-72,5 kg)
Phillipe Salmon (Franța) vs Adrian Mitu (România)
8. Super-fight (-75 kg)
Yasin El Hana (Franța) vs Miodrag Olar (România)
9. Titlul mondial WAKO Pro (-64 kg)
Ionuț Atodiresei (România) vs Aitor Eguzkiza (Spania)
10. Super-fight MMA (+120 kg)
Steven Banks (SUA) vs Alexandru Lungu (Romania)