Pittsburgh, noua campioană a NHL-ului
Reeditarea finalei Stanley Cup de anul trecut a avut în 2009 alt deznodământ. Detroit Red Wings și Pittsburgh Penguins și-au împărțit victoriile pe propriul teren în primele șase jocuri ale ultimului act, iar decisivul din "Joe Luis Arena" îi găsea la 3-3.
În acel moment, statistica era împotriva "pinguinilor". Numai două echipe mai reușiseră să câștige în trecut un joc 7 în deplasare la acest nivel, iar ultima dată o reușise în 1971 Montreal Canadiens. Apoi, în 2009, până la 3-3, Detroit a condus ostilitățile finalei mereu, având 2-0 și 3-2 la scorul general. În deplasare, Pittsburgh contase prea puțin. După începutul meciului, lucrurile s-au complicat și mai mult pentru oaspeți, căpitanul Sidney Crosby accidentându-se.
Bătălia însă nu era gata, iar în față a ieșit tocmai din linia a patra Max Talbot, ca să intre direct în istoria clubului său și a NHL-ului prin "dubla" semnată în a doua repriză. Cu două goluri handicap și o ultimă repriză de totul sau nimic rămasă de jucat, Detroit s-a năpustit spre poarta oaspeților, iar Jonathan Ericsson a reaprins speranțele fanilor din "Joe Luis Arena" cu un gol de 1-2 când mai erau de jucat ceva mai mult de șase minute. A fost însă doar o amăgire. Asta din cauză că și portarul Marc Andre Fleury și-a luat o revanșă personală, după ce în primul joc al finalei luase două goluri cu mantinela, iar mai apoi, în jocul cinci, fusese executat cu patru goluri într-o repriză, tot în aceeași poartă, tot la Detroit. Norocul din primul meci s-a întors definitiv împotriva celor de la Red Wings abia când un ultim puc a trecut de Fleury, dar a lovit doar bara.
Într-o descătușare pentru Pittsburgh și un moment dezamăgitor pentru Detroit, ultima sirenă a consfințit victoria "pinguinilor" cu 2-1 în joc și 4-3 la meciuri, oaspeții plecând acasă cu trofeul deținut în ultimul an tocmai de Red Wings.