Planeta extratereștrilor!** Introducere în lumea fotbalului american

Planeta extratereștrilor!** Introducere în lumea fotbalului american
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalul american nu este un simplu sport. E un mod de viață, o religie și, în același timp o industrie, ordinea fiind pur aleatorie

Chiar de la fața locului, ProSport a decis să acorde o atenție sporită fenomenului Fotbal American. Organizația asupra căreia ne-am concentrat atenția a fost New England Patriots, cea mai de succes franciză (căci așa sunt denumite cluburile de către americani) a ultimilor zece ani, cu trei finale SuperBowl câștigate, a treia cea mai valoroasă din punct de vedere financiar din NFL și echipa unde evoluează singurul român care a jucat vreodată la nivel profesionist, Zoltan Mesko.

În mod ciudat, americanii îl numesc football, deși lovirea mingii cu piciorul este, cu mici excepții, interzisă și sancționată. Denumirea vine de la dimensiunea mingii, de 1 foot, aproximativ 30 de centimetri. Tipic american până aici.

Regulamentul de joc are 244 de pagini, este stufos, foarte complicat și prevede fiecare scenariu posibil din cadrul unui meci. Surprinzător de complicat, având în vedere scopul jocului, acela de a câștiga 10 yarzi din patru tentative. Majoritatea celor care practică football iau contact cu acest sport în jurul vârstei de 8 ani, orice vârstă mai fragedă nefiind considerată propice. Este practicat de oameni de toate vârstele, bărbați și femei deopotrivă, fiind foarte popular în forma sa non-contact, flag-football, în care, în loc de placaje, jucătorii se limitează la a desprinde un steag din material de la brâul adversarului, moment în care faza se oprește. Mi-a fost dat să asist la un astfel de turneu, la care participau echipe mixte, de șapte jucători, cu minimum două fete în același timp în teren și am ramăs fascinat de plăcerea pe care jocul le-o provoacă.

Show ca-n filme

Cei care aleg să practice forma dură a fotbalului american sunt cei pe care îi știti din filme: echipați corespunzător, din cap până-n picioare, cu căști și protecții pentru umeri. Din momentul în care aleg fotbalul american, copiii sunt integrați într-un sistem minuțios pus la punct, verificat în timp, apropiat de cel militar din punct de vedere al disciplinei și în care se pune accent în primul rând pe școală și pe educație, și abia mai apoi pe calitățile atletice.
Oricât de talentat ai fi, dacă nu ai notele necesare și o conduită impecabilă, nu vei juca! Deoarece americanii își considera atleții întâi de toate exemple morale și sociale, și mai apoi, sportivi. Totodată, sistemul deschide jucătorilor care nu trec la profesionism o uriașă poartă, întrucât peste 90% din jucătorii de la nivel de colegiu devin absolvenți ai facultății respective. Aici apare diferența majoră față de baschet, jucătorii de fotbal american fiind obligați să stea cel puțin trei ani în cadrul echipelor universitare, înainte de a trece la profesionism, spre deosebire de NBA unde sunt numeroase cazurile de jucători proveniți direct din liceu: Kobe Bryant, LeBron James, etc.

În condiții normale, fără a bene­ficia de o bursă sportivă, un tânar dintr-o familie cu venituri medii, nu are prea mari șanse de a merge la o facultate, din cauza prețurilor astronomice pentru educație. Asta este marea șansă pe care le-o oferă sportul americanilor!

NFL, mașină de tipărit bani

Liga profesionistă nord-americană de fotbal, NFL, este o industrie, o mașină de tipărit bani. Veniturile totale ale NFL, atât în 2009, cât și în 2010, considerați ani de criză, au fost între opt și nouă miliarde de dolari anual. Cea mai importantă felie din acești bani provine din contractele de televiziune, aproximativ 3,8 miliarde anual.

Liga administrează toți banii intrați în joc, după care tot ea îi distribuie. În 2009, din cei 8,5 miliarde venituri totale, 4,43 miliarde au mers la jucători, un miliard la patronii de cluburi, NFL ramânând cu aproape 3 miliarde de dolari!

Sistemul este unul sănătos, eficient și, în primul rând, echitabil. Banii proveniți din televizarea meciurilor se distribuie în mod egal, drepturile se negociază colectiv de către liga, astfel încât echipe mai mici primesc aceleasi sume de bani ca giganti precum Dallas Cowboys, Washington Redskins si New England Patriots, acestea fiind cele mai valoroase trei francize. Totodată, prin sistemul draftului, prezent în toate sporturile americane, toți jucătorii tineri, eligibili, care trec la profesionism sunt draftați, aleși practic, din colegiu, după tiparul ultima echipa clasată în ediția precedentă alege prima și campioana alege ultima. În acest mod, cel puțin teoretic, se garantează că cei mai buni jucători vor ajunge la echipele care au avut un sezon precedent slab, și astfel o reconstrucție devine posibilă nu numai pe hârtie, cum se întâmplă, de exemplu, în fotbalul nostru. Teoretic, pentru că, pur și simplu, poți drafta neinspirat. Și-atunci o iei de la capăt! Alt motiv, și poate cel mai important, pentru care o echipă nu poate lua cei mai buni jucători liberi de contract sau prin transfer este plafonul salarial, sau salary cap. Existent, de asemenea, în toate sporturile americane, în cazul NFL nu permite depășirea limitei de 120 de milioane de do­lari, anual, pentru salariile tuturor jucătorilor. Astfel, situații gen Real Madrid, Manchester City sau Anji Makhachkala devin imposibile, indiferent de șeic sau magnat.

23 de milioane de dolari pe an

Cei mai bine plătiți jucători sunt atrași prin sume fabuloase! Într-un top 10 al salariilor pentru anul 2011, locul 1 câștigă 23 de milioane anual, iar locul 10 câștigă 12 milioane de dolari. Contractele sunt negociate în funcție de valoare, vârstă, experiență, iar pentru jucătorii debutanți mărimea contractului depinde de pozitia de pe care a fost draftat.

Cel mai important eveniment din fotbalul american este finala, SuperBowl, disputată în fiecare an în februarie. Este cel mai vizionat eveniment de pe planeta, iar secundele de publicitate se vând cu milioane de dolari! SuperBowl generează încasări uriașe indiferent de echipele care dispută meciul, așa că audiența este enormă de fiecare dată.

Recordul a fost atins în 2010, când au fost înregistrați 162 milioane de telespectatori și televiziunea Fox a avut un share de 71, adică mai mult de două treimi din televizoarele americanilor erau deschise pe acest canal!

Stadioane nou-nouțe

În general, stadioanele americane sunt total diferite de cele europene, de fotbal. Diferența vizibilă constă în arhitectura, de multe ori ciudată și neregulată pe alocuri. Capacitatea lor este însă mare spre foarte mare, putând găzdui între 61.000 de spectatori (Soldier Field din Chicago) și 105.000 de fani (Cowboys Stadium, Arlington, Texas). Excelează însă la capitolul facilități pentru public, presă și mai ales vestiare. Imaginati-vă că o echipă este compusă la ora unui meci din 53 de jucători, fără a mai pune la socoteală staff-ul tehnic și gândiți-vă la ce vestiar ar fi necesar pentru o asemenea armată de oameni.

Ce surprinde este data recentă de construcție, 22 din cele 32 de stadioane fiind mai noi de 15 ani, cu reale posibilități ca în următorii ani să se construiască încă patru noi. Comparând cu Național Arena (55.000), cel mai nou stadion american, al celor de la Dallas Cowboys, poate găzdui peste 100.000 de spectatori, a fost construit de la zero în patru ani, posedă două ecrane pe care se difuzează reluările de 2300 mp fiecare, full HD și a costat 1,3 miliarde de dolari.

Ceea ce ar mira orice spectator român este faptul că se demolează unități relativ noi, cel puțin pentru standardele noastre, pentru a face loc altora, simi­lare ca design, dar mult mai modern echipate. Cel mai recent exemplu este demolarea Giants Stadium din New York, pe care evoluează New York Giants și New York Jets, pentru a se construi la nici 200 m depărtare MetLife Stadium.

Respect pentru fani

Ceea ce se întâmplă peste ocean pare de domeniul fantasticului la noi și, într-un viitor mediu spre îndelungat, cel puțin imposibil! Fani ai ambelor echipe, purtând însemnele formațiilor preferate, merg împreună în metrou sau pe stradă, fără a fi nevoie de jandarmi călare sau garduri despărțitoare. În incinta stadionului se stă amestecat, fără ca suporterii echipei oaspete să aibă țarcuri speciale, fără plase de protecție, fără sârmă ghimpată.
Întreaga experiență a unei zile la stadion nu seamănă cu ce știm noi. Se merge de la primele ore ale dimineții, cu cățel și purcel (la propriu), iar parcările devin neîncăpătoare locuri de grătar. Se bea bere, se mănâncă specialități gătite la fața locului, se joacă și fotbal european, soccer, cum îl numesc ei, se ia o pauză pentru meciul propriu-zis după care petrecerea continuă. Această întreagă activitate poartă numele generic de „tailgating”, tailgate fiind partea din spate a camionetelor, care de cele mai multe ori, ține loc de blat de bucătărie. Așa îți dai seama cel mai bine de ce prețurile la benzină și mâncare explodează, întreaga societate americană fiind bazată pe consum uriaș. Și dacă v-am stârnit curiozitatea în privința fotbalului american, săptămâna viitoare veți putea citi alte amănunte uluitoare ale unui sport aproape necunoscut în România.

Vinerea viitoare, ProSport va dezvălui detalii interesante despre românul Zoltan Mesko și echipa sa, New England Patriots

68.756 de spectatori încap pe acest gigant din imagine, Gillette Stadium, arena celor de la New England Patriots


Articol scris Adrian LUNGU (Foxborough, Massachusetts)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×