Planuri de student: „Îmi doresc să devin un Ion Oncescu și mai bun”. Drumul de la simplu privitor la vicecampion mondial de skandenberg
ProSport a organizat zilele trecute, în AFI Palace Cotroceni, Jocurile Dragostei, ocazie cu care l-a descoperit și pe Alin Sandu (20 ani), vicecampion mondial la skandenberg – tineret. Un personaj nu foarte înalt, dar cu un braț vânjos, înzestrat cu foarte multă forță și cu un obiectiv bine conturat în 2015, câștigarea titlului suprem la Campionatul Mondial din Thailanda, categoria minus 90 de kilograme – tineret (septembrie).
Inspirat de Ion Oncescu, de concursurile și show-urile acestuia pe Sport.ro, Alin Sandu a decis în urmă cu 4 ani să participe ca spectator la un Campionat Național. „Eram foarte pasionat de skandenberg, în școala generală nu era nimeni care să mă pună jos, reușeam să înving și oameni în toată firea. Am ținut să văd și un concurs pe viu și așa am ajuns la Campionatul Național”, își începe povestea sportivul.
Dintr-un simplu privitor, Alin Sandu s-a trezit însă direct în … concurs! „Fără nicio experiență, am reușit să termin pe locul 7 la prima participare. Încă nu făceam skandenberg cu cap. În acest sport nu contează cum arăți, ci forța, dar și tehnica”, ne-a detaliat sportivul. Fascinat de primul său concurs, el a căutat să se perfecționeze, astfel că primul „search” l-a dat pe un forum de skandenberg: „M-a băgat în seamă Mihai Constantin, cel care avea să devină și antrenorul meu. M-a invitat să ne pregătit împreună, astfel că o vreme, în fiecare duminică, am făcut naveta între Lehliu Gară (n.r. – acolo unde avea domiciliul sportivul) și București. Aveam tren la ora 6:00. Mai mulți băieți ne strângeam într-o curte și ne pregăteam, astfel l-am întâlnit și pe Valahu”.
În 2012, Alin Sandu a participat și la primul concurs internațional, la Caracal, unde a terminat pe locul 2, după un reprezentant al Bulgariei, iar la puțin timp a devenit campion național la juniori – brațul drept (categ +80 kg). Cel mai bun rezultat al carierei avea să vină însă la 2 ani distanță după ce a intrat în circuit, la Mondialele de tineret de la Gdynia (Polonia). „Am terminat pe locul 2, dar cu această ocazie am văzut ce înseamnă să faci skandenberg la cel mai înalt nivel. Spre exemplu, rușii, ucrainenii mânâncă skandenberg pe pâine. Toți arată ca >. Nu prea se fac teste antidoping, dar cred că majoritatea se dopează. În ziua cântarului intră în categorie, dar apoi, la concurs, se transformă radical, sunt imenși, umflați!”, a remarcat sportivul.
Un an mai târziu, Alin Sandu nu a mai prins podiumul la Mondiale și pentru că a lăsat-o mai moale cu sportul pentru câteva luni: „Am avut ceva probleme medicale și după ce am fost la un control medical m-am oprit pentru o perioadă. M-au speriat doctorii! După ce au văzut o radiografie a brațului drept m-au întrebat dacă este a mea. Mi-au spus că nu are cum să fie a mea, pentru că brațul meu seamănă cu al unui bărbat de peste 30 de ani, cartilajul, tendoanele erau mai uzate. Mi-au transmis să mă las de skandenberg pentru că la 40 de ani nu am să pot să duc nici cana de ceai. Am stat pe margine însă doar câteva luni. Skandenberg înseamnă pasiune pentru mine și nu aveam cum să renunț”.
După un an fără rezultate ieșite din comun, Alin Sandu este decis ca în 2015 să dea marea lovitură a carierei, să câștige titlul mondial la întrecerea din Thailanda, care se va disputa în septembrie. „Îmi doresc să devin un Oncescu mai bun în skandenberg, cu toate că nu prea ai cum să-l întreci. El a fost primul din România care a făcut performanțe la cel mai înalt nivel, are și 5 titluri mondiale”, și-a dezvăluit planurile de viitor Alin Sandu.
În prezent, vicempionul mondial este și student la Poliethnică, dar și instructor de fitness, acreditat internațional.