Unele dintre cele mai importante figuri ale patinajului mondial, în frunte cu campionul european en titre Evgheni Plușenko, vor sosi la București pentru un spectacol Kings On Ice – Olympic Tour, ce va avea loc la 11 aprilie, la patinoarul Mihai Flamaropol, informează organizatorii evenimentului.
După succesul spectacolelor susținute în 2007 și 2008, proiectul Kings on Ice aduce de această dată la București 16 dintre cele mai apreciate nume ale patinajului internațional. Sub cupola patinoarului bucureștean, spectacolul va reuni pentru prima dată numai campioni olimpici, mondiali și europeni, Evgheni Plușenko și Stephane Lambiel, câștigători la Campionatele Europene de patinaj artistic din acest an de la Tallinn, fiind doar câteva dintre numele elitei patinajului mondial ce vor aduce magia acestui sport la București.
Evgheni Plușenko a câștigat în cei peste 14 ani de carieră nu mai puțin de 50 de medalii de aur, în 76 de competiții, scriind istoria patinajului artistic prin delicatețea și complexitatea mișcărilor sale, ducând tehnica patinajului la un nou nivel, unanim apreciat de către public și criticii de specialitate. Plușenko a fost de trei ori campion mondial, de patru ori câștigător al competiției Grand Prix, de cinci ori campion european și de șapte ori câștigătorul campionatului național de patinaj din Rusia.
Alături de Plușenko, la București se va mai afla și campionul mondial Stephane Lambiel, laureat anul acesta cu medalia de bronz la Campionatele Europene de patinaj artistic. Clasându-se printre cei mai buni patinatori la ediția din 2002 a Campionatelor Europene, Stephane Lambiel și-a perfecționat tehnica dezvoltându-și de-a lungul anilor un stil aparte, ce i-a adus în 2005 și primul titlu de campion mondial, la competiția din Moscova. Această distincție a fost urmată de o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Torino din 2006 și de un nou titlu de campion mondial în același an.
Unul dintre cei mai cunoscuți violoniști ai momentului, Edvin Marton, îi va însoți pe campionii patinajului internațional la București, acompaniind unele dintre evoluțiile spectaculoase ale sportivilor cu acordurile celebrei sale viori Stradivarius. Recompensat cu un premiu Emmy pentru cea mai bună compoziție muzicală a anului 2006 și deținătorul unei medalii de aur la Competiția Mondială a Violoniștilor, Edvin Marton se va afla anul acesta la a patra sa vizită în România.
Biletele pentru acest spectacol sunt disponibile în rețeaua Diverta și online, pe myticket.ro.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER